Liga a 2-a / Et. 12: Eşec nemeritat: Concordia – Dunărea 1-0!

Liga a 2-a / Et. 12: Eşec nemeritat: Concordia – Dunărea 1-0!

Concordia şi Dunărea, echipe care cu doar câteva luni în urmă se luptau pentru supravieţuire în liga 1, s-au aflat miercuri faţă în faţă într-o partidă din cadrul rundei a 12-a a ligii secunde. Ambele, „odihnite” după repaosul din runda precedentă, au oferit un spectacol agreabil, presărat şi cu câteva momente care au strânit sentimente contradictorii printre puţinii spectatori prezenţi în tribune.

Gazdele, pentru prima oară sub bagheta lui Erik Lincar, venit la Chiajna de puţină vreme de la Turnu Măgurele unde a scris istorie cu Turris, au început prudent, conştienţi că au în faţă un adversar redutabil pe care nu-l poţi depăşi doar cu entuziasm şi muncă puţină.

În minutul 20, Paul Batin şutează din faţa careului, din poziţie centrală, însă Nicolai Calancea are o intervenţie demnă de CV-ul său salvându-şi colegii dintr-o situaţie dificilă.

Dunărea pune stăpânire pe joc şi până la pauză bifează două mari oportunităţi de a înscrie. Mai întâi Honciu (min. 37) şutează năprasnic de pe la 22 de metri, Costache uimind asistenţa cu o “robinsonadă” de 10, balonul fiind respins în corner iar cu 3 minute înainte de pauză, Bogdan Rusu reia din vole, balonul fiind respins din nou de portarul ilfovean.

Scor alb la pauză însă jocul se încinge şi mai mult în partea secundă. Elevii lui Pustai forţează şi în minutul 63 acelaşi Honciu e la un pas de a deschide scorul. Şutul său expediat din afara careului se duce în stâlpul din stânga lui Costache, de acolo balonul “pluteşte” paralel cu linia porţii şi se izbeşte de cealalt stâlp iar de acolo e respins cu greu de defensiva Concordiei.

În minutul 80, “galben – albaştrii” irosesc, realmente, ocazia meciului. Pe contraatac, George Tudoran, transferat recent la Călăraşi, scapă singur cu Costache, încearcă sp plaseze balonul la colţul lung, dar fără succes, Costache intervenind mi-ra-cu-los!

Şi în loc de 0-1, va fi 1-0, câteva zeci de secunde mai târziu. Gazdele ies pe contraatac, Batin scapă de Marrone şi Mendy, pătrunde în careu şi pasează ideal până la Bilel Bari care reia de la 6-7 metri în ciuda opoziţiei lui Calancea. O fază simplă care putea fi “ştrangulată” din timp de băieţii nostri dacă ar fi fost un pic mai atenţi!

Concordia obţine până la urmă cele 3 puncte, oferite cadou antrenorului Lincar care a împlinit chiar în ziua jocului 41 de ani! Un dar nesperat la care “au contribuit”, din nefericire şi băieţii nostri.

După Chiajna, urmează Călăraşi, Dunărea urmând a-şi măsura forţele, sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena Ion Comşa chiar cu liderul “la zi” al campionatului, Turris Turnu Măgurele. Echipa antrenată de Florin Bratu a remizat miercuri seară, acasă, 1-1 cu UTA Arad.

 

Concordia Chiajna – Dunărea Călăraşi 1-0

A marcat: Bilal Bari (81)

Concordia: 99. Alexandru Costache – 25. Andrei Dumitraş, 4. Alexandru Stănică, 17. Alin Dobrosavlevoici (cpt.), 12. Nicuşor Fota (22. Vlad Olteanu, 71’) – 10. Costin Ciucureanu, 23. Alexandru Albu (18. Andrei Tîrcoveanu, 79’), 5. Lucian Ion – 7. Petre Ivanovici (21. Cosmin Neagu, 65’), 29. Paul Batin, 9. Bilal Bari

Rezerve: 24. Georgian Mişu – 15. Răzvan Paliu, 30. Robert Ivan, 6. Yanis Hamzaoui.

Antrenor: Erik Lincar

Dunărea:  33. Nicolai Calancea - 2. Paul Sabangeanu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 27. Gaston Mendy - 15. Robert Boboc (8. Gabriel Preoteasa, 73’), 14. Ariel Lopez - 70. George Tudoran, 10. Georgian Honciu (11. Taher Bawab, 69’), 18. Gabriel Toma (7. Salvatore Marone, 62’) - 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 1. Stefan Krell - 17. Ciprian Gliga, 22. Alexandru Sîrbu, 6. Ahmet Ozcan.

Antrenor Cristian Pustai

Au arbitrat: Florin  Maziul (Satu Mare) – Ionuţ Bobe (Videle), Cosmin Vatamanu (Bucureşti). Rezervă: Adrian Dumitru (Târgovişte)

Observatori: Marian Lumânare (Bucureşti), Zoltan Tamas (Odorheiu Secuiesc).

Cartonaşe galbene: A. Dumitraş (28), C. Ciucureanu (58) / G. Honciu (2)

 

Etapa a 12-a

FC Farul – Universitatea Cluj 3-2

Au marcat: Viorel Lică (21, 60), Ionuţ Stoica (36) / Alexandru Pop (5, 56)

CS Mioveni – Sportul Snagov 2-1

Au marcat: Andrei Hergheligiu (58), Marian Anghelina (90) / Adrian Stoica (76)

Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timişoara 0-0

Daco Getica Bucureşti – FK Csikszereda 0-1

A marcat: Adrian Majzik (15)

Concordia Chiajna – Dunărea 1-0

A marcat: Bilal Bari (81)

ASU Poli Timişoara – Metaloglobus 1-1

Au marcat: Mircea Axente (32) / Claudiu Herea (36)

CSM Reşiţa – SCM Gloria Buzău 2-1

Au marcat: Cristian Danci (28), Marius Coman (90+1) / Valentin Munteanu (59)

Viitorul Pandurii – FC Argeş 2-1

Au marcat: Alexandru Bădăuţă (4), Vlad Rusu (64) / Andrei Blejdea (56)

FC Rapid – Petrolul Ploieşti 1-0

A marcat: Bogdan Manole (80)

Turris Turnu Măgurele – UTA Arad 1-1

Au marcat: Sergiu Negruţ (78) / Ciprian Rus (54)

Clasament

  1. Turris Oltul           12   8   2   2   23-8     26
  2. CS Mioveni           12   7   5   0   21-6     26
  3. UTA Arad                 9   6   2   1   27-6    20
  4. FC Rapid                10   6   2   2   14-9     20
  5. Viitorul Pandurii   12   5   2   4  18-15   20
  6. SCM Gloria            11   6   1   4   20-11  19
  7. Metaloglobus       12   5   4   3  17-12   19
  8. Farul Constanţa    12   5   3   4  11-10   18
  9. Petrolul Ploieşti    11   5   3   3  11-11   18  
  10. FC Argeş              11    5   1   5  14-15   16
  11. Concordia            11    4   4   3  10-12   16
  12. CSM Reşiţa          11    4   3   4  14-17   15
  13. ASU Poli               11    3   4   4   11-7    13
  14. FK Csikszereda    11    3   4   4   11-15  13
  15. Ripensia               12    3   4   5   12-19  13
  16. Univ. Cluj             11    3   3   5   15-13  12 
  17. Dunărea               11    3   3   5   13-16  12
  18. Pandurii Tg. Jiu   12    1   4   7     7-22     7 
  19. Daco Getica        12    2   0 10     6-26     6
  20. Sportul Snagov   12    0   2 10     5-30     2

Etapa a 13-a

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.00

SCM Gloria Buzău – Viitorul Pandurii

Metaloglobus – CSM Reşiţa

Dunărea – Turris Turnu Măgurele

Sportul Snagov – Pandurii Tg. Jiu

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.30

Petrolul Ploieşti – Concordia

Sâmbătă, 19 octombrie, ora 16.00

FK Csikszereda – FC Rapid

Duminică, 20 octombrie, ora 11.00

Ripensia Timişoara – Daco Getica

UTA Arad – ASU Poli Timişoara

Duminică, 20 octombrie, ora 11.30

Univ. Cluj – CS Mioveni

Luni, 21 octombrie, ora 18.00

FC Argeş – Farul Constanţa

 

 

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.