Et. 13: Dunărea – Turris Turnu Măgurele, sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.00

Et. 13: Dunărea – Turris Turnu Măgurele, sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.00

În runda a 13-a a noului sezon al ligii a 2-a Casa Pariurilor, Dunărea va juca acasă. Sâmbătă, 19 octombrie, pe arena Ion Comşa vine liderul momentului, Turris Oltul Turnu Măgurele, partida fiind programată de la ora 11.00.

Până acum, echipa patronată de Valentin Dragnea, fiul fostului şef al PSD, Liviu Dragnea a obţinut 8 victorii (6, pe teren propriu, printre învinse figurând şi FC Rapid şi 2, în deplasare), 2 egaluri (unul, acasă şi altul, în deplasare) şi 2 înfrângeri (ambele în deplasare). În primele 6 etape, Turris a mers ceas obţinând tot atâtea victorii. A urmat primul egal, în deplasare cu CSM Reşiţa (et. 7) iar prima înfrângere a fost suferită în Trivale, acolo unde a pierdut cu 3-2 meciul cu FC Argeş.

În etapa a 11-a, a survenit şi al doilea eşec (1-0, în deplasare cu Metaloglobus) iar miercuri în „intermediară”, Turris a remizat, acasă, 1-1 cu UTA Arad.

În primele 9 runde, echipa a fost antrenată de Erik Lincar, acesta demisionând după eşecul de la Piteşti. În locul său pe banca tehnică a venit Florin Bratu care a strâns până acum o victorie, un egal şi o înfrângere.

După eşecul nemeritat de la Chiajna, Dunărea a coborât pe 17, totalizând după 11 partide disputate, 12 puncte, cu 14 mai puţine decât Turris, acolo unde din vară evoluează Denis Ispas şi Silviu Pană, foşti jucători ai Dunării.

 

Turris Turnu Măgurele

Et. 1 Turris – Pandurii Tg. Jiu 2-0

Et. 3 Turris – FC Rapid 3-1

Et. 5 Turris – FC Farul 2-0

Et. 6 Turris – ASU Poli 2-0

Et. 8 Turris – Viitorul Pandurii 2-0

Et. 10 Turris – SCM Gloria Buzău 2-1

Et. 12 Turris – UTA Arad 1-1

Acasă:         7   6   1   0    14-3   19p

 

Et. 2 Daco Getica – Turris 0-3

Et. 4 Concordia – Turris 0-3

Et. 7. CSM Reşiţa – Turris 1-1

Et. 9 FC Argeş – Turris 3-2

Et. 11 Metaloglobus – Turris 1-0

Deplasare:  5   2   1   2      9-5     7p

 

Linii de clasament

1. Turris Turnu Măgurele         12   8   2   2   23-8     26

17. Dunărea Călăraşi             11   3   3   5   13-16   12

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.