Antrenorul Cristi Pustai și-a felicitat elevii pentru victoria din jocul cu Rapid, scor 3-2, obținută în condiții extrem de vitrege din cauza restanțelor salariale vechi de 4 luni. “Încercăm să ne facem treaba, problema sportivă s-o rezolvăm cât mai bine. Chiar astăzi ați văzut o echipă care deși cu probleme mai și condusă din minutul 1 a reușit să revină. Cred că-i lucrul cel mai important din acest meci. Ideea de a reveni în condițiile în care suntem noi aici e o mare realizare a jucătorilor. Pentru că intri în vestiar, aproape ai lacrimi în ochi când vorbești cu ei despre situație. E foarte greu! Sunt jucători care au venit în iarnă și n-au primit nici un ban până acum. Și joacă!” a spus Pustai care a mai adăugat că multe cluburi din țară și-ar dori să aibă o echipă precum a Dunării care a izbutit să pătrundă în elita ligii a 2-a în ciuda problemelor financiare acute. “Noi tot atragem atenția. Suntem în play-off pe locul 4. Suntem o echipă pe care multe cluburi ar vrea s-o aibă cu astfel de performanțe sportive. Sunt atâtea cluburi care n-au putut să joace în elita ligii a 2-a pentru că asta este play-off-ul. Sunt cluburi mari cu bugete frumoase care n-au ajuns aici”, a conchis Pustai.
sursa foto www.liga2.prosport.ro