Sportivii vor fi testaţi de coronavirus înainte de a reveni la antrenamente sau competiţii. Stroe: va trebui să găsim resursele financiare pentru a susţine aceste testări

Sportivii vor fi testaţi de coronavirus înainte de a reveni la antrenamente sau competiţii. Stroe: va trebui să găsim resursele financiare pentru a susţine aceste testări

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, într-o videoconferinţă de presă, că toţi sportivii vor fi testaţi de coronavirus înainte de a reveni la antrenamente sau competiţii, el precizând că aceasta este o condiţie a reluării activităţii sportive pe care a discutat-o deja cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

El a subliniat că organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să găsească resurse financiare pentru a susţine testarea sportivilor.

"Dorim testarea sportivilor la momentul intrării în aceste baze sportive. Deci orice fel de pregătire sau competiţie nu va demara fără o testare, o testare care se va repeta. Aşadar toate stagiile de pregătire ale sportivilor vor debuta cu această testare de coronavirus, iar ea va fi reluată periodic. Va fi o condiţie, aşa cum am discutat cu Ministerul Sănătăţii, iar asta se întâmplă oriunde în lume. Dar subliniez, va trebui să găsim resursele financiare, iar organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să găsească resursele financiare pentru a susţine aceste testări. Pentru că în momentul acesta capacitatea noastră de testare e una limitată, vedem că sunt situaţii în care nu putem testa zilnic toţi medicii din spitale care luptă cu acest virus. Deci e o chestiune pe care trebuie să o avem în vedere. Slavă Domnului că în acest moment nu avem niciun caz de infectare în sportul românesc. Chiar dacă măsurile au fost drastice şi unii ne-au criticat, ele au funcţionat. Un sportiv infectat, mai ales în zona sporturilor de echipă, pune în pericol şi blochează întreaga competiţie. De asta măsurile sunt drastice. Nu vrem să ajungem în această situaţie şi de aceea înainte de competiţii, medalii, trofee, performanţă şi altele trebuie să punem siguranţa sportivilor. Nu putem desfăşura competiţii cu echipe carantinate", a spus Stroe.

Şeful MTS a anunţat că reluarea competiţiilor sportive pe teritoriul României s-ar putea realiza în luna iunie din punctul său de vedere, însă a precizat că este prematur de stabilit o dată deoarece nu se cunoaşte evoluţia pandemiei.

ALDISArenasport2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.