Anglia, Franța și Croația, adversarii României în grupele Euro 2019

Anglia, Franța și Croația, adversarii României în grupele Euro 2019

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri seara, la Bologna.

Turneul finala se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle.

Potrivit programului, România ar urma să debuteze pe 18 iunie, contra Croaţiei, pe 21 iunie va înfrunta Anglia, iar pe 24 iunie va avea loc meciul cu Franţa.

Croaţia a câştigat prima grupă preliminară, cu 25 de puncte, la egalitate cu Grecia, devansând Cehia, Belarus, R. Moldova şi San Marino. Anglia a fost prima în Grupa a 4-a, cu 26 puncte (neînvinsă), fiind urmată de Olanda, Ucraina, Scoţia, Letonia şi Andorra.

Din Grupa A fac parte Italia (calificată direct, din postura de gazdă), Spania, Polonia şi Belgia, iar în Grupa B se află Germania, campioana en titre, Danemarca, Serbia şi Austria.

Tragerea la sorţi a fost efectuată de fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo, campion mondial în 2006 şi ambasador al competiţiei de anul viitor.

Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Turneul final va conta şi în cadrul calificărilor pentru Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.

România a mai participat o singură dată la un Campionat European Under-21, în 1998, când a şi găzduit turneul final. România a câştigat Grupa a 8-a în preliminarii, neînvinsă, cu 24 puncte, urmată de Portugalia, 22 puncte, Bosnia-Herţegovina, 18 puncte, Ţara Galilor, 13 puncte, Elveţia, 10 puncte, Liechtenstein, 0 puncte.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.