1.000 de copii călărăşeni vor fi prezenţi, diseară, pe Arena Naţională. D. Dincă: Va fi o experienţă  de neuitat pentru ei!

1.000 de copii călărăşeni vor fi prezenţi, diseară, pe Arena Naţională. D. Dincă: Va fi o experienţă  de neuitat pentru ei!

Naţionala de fotbal a României susţine în această seară un meci extrem de important în preliminariile EURO 2020. Începând cu ora 21.45 de minute, tricolorii vor înfrunta selecţionata similară a Norvegiei. Pe Arena Naţională vor fi prezenţi şi 1000 de copii călărăşeni sub 14 ani, alături de însoţitorii lor. Vor fi în tribune copii din Călăraşi (clubul Dunărea), Olteniţa, Lehliu Gară, Spanţov, Dor Mărunt, Perişoru, Chiselet, Dâlga, Crivăţ, Independenţa, Chirnogi, Frumuşani, Vîlcelele, Cuza Vodă, Şoldanu, Dragalina, Gălbinaşi, Nicolae Bălcescu, Unirea sau de la clubul privat de fotbal, Kids Sport Lehliu.

„FRF prin AJF Călăraşi a pus la dispoziţie nu mai puţin de 1000 de bilete pentru copii din judeţ care şi-au exprimat interesul pentru acest joc – eveniment. Aş dori să mulţumesc şi pe această cale conducerii Consiliul Judeţean precum şi al primăriilor din judeţ care au făcut posibilă prezenţa copiilor pe Arena Naţională, în această seară. Mă bucur nespus că le putem oferi această bucurie copiilor. În mod cert, va fi o experienţă de neuitat pentru ei. Cu sprijinul lor din tribună, tricolorii vor obţine diseară victoria necesară pentru a spori şansele de calificare la EURO 2020” a declarat preşedintele AJF Călăraşi, Dorinel Dincă, domnia sa continuând „Efortul făcut de conducerea federaţiei este imens. Tricolorii au nevoie de susţinerea noastră. Păcat că din cauza ultraşilor care au provocat incidente la partida cu Malta, suntem nevoiţi să-i susţinem pe tricolori de acasă. Plătim astfel tribut pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafața de joc și pătrunderea spectatorilor pe gazon. Copiii, prezenţi în număr mare, vor fi alături de tricolori şi ne vor preda, nouă, adulţilor, o lecţie de sportivitate dar şi de ataşament faţă de culorile naţionalei. Energia lor va fi benefică lui Contra&Co.

„În urma centralizării tuturor înscrierilor pentru partia România – Norvegia, vom avea 30.038 de copii sub 14 ani și însoțitori.” este mesajul transmis pe site-ul frf.ro

“Iată informațiile importante pe care solicitanții le vor primi și în mailul cu biletele, pe care trebuie să le printeze:

Biletele copiilor vor rămâne în posesia însoțitorilor până la intrarea pe stadion

Fiecare însoțitor va prezenta toate biletele la acces, asistând la intrarea copiilor din grupul pe care îl are în grijă.

Pentru grupurile care se deplasează la stadion în format organizat, cu transport autocar / microbuz, accesul mijloacelor de transport în Arena Națională se face prin intrarea din Bd. Basarabia, vehiculele urmând a fi parcate pe inelul din jurul stadionului, în limita spațiului disponibil.

Dat fiind numărul mare de grupuri care au anunțat venirea la stadion cu transport organizat (autocar, autobuz, microbuz), vă recomandăm să identificați din timp locuri de parcare în jurul complexului Arena Națională. Parcările din interiorul complexului au capacitate limitată și vor fi alocate în ordine cronologică a înscrierii.

Pentru grupurile care se formează la stadion(deplasare inviduală a copiilor cu părinții și grupare cu însoțitorii la porțile Arenei Naționale), accesul se va face prin intrarea din Bd Basarabia + intrarea din Bd. Pierre de Coubertin

Vă recomandăm să ajungeți la stadion cu 2 ore înainte de începerea partidei, pentru evitarea aglomerației.

Vă mulțumim tuturor, abia așteptăm să luptăm împreună și să ne bucurăm împreună!” se mai arată pe www.frf.ro

Sursa foto www.frf.ro