PSD / R. Paţurcă: Inflația anuală a crescut cu numai 0,4%, în martie faţă de februarie 2019

PSD / R. Paţurcă: Inflația anuală a crescut cu numai 0,4%, în martie faţă de februarie 2019

Preţurile de consum în luna martie 2019 comparativ cu luna martie 2018 au crescut cu 4,0%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2018 – martie 2019) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2017 – martie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică dat publicităţii pe 10 aprilie. “Faţă de decembrie 2018, inflaţia este de 2,13%. Este o valoare acoperită pe deplin de măsurile adoptate de guvernul PSD, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor. Chiar dacă unele preţuri cresc, Guvernul PSD a mărit veniturile, astfel încât puterea de cumpărare a crescut puternic, cu cifre record în ultimii 10 ani.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi care a continuat “În 2017, câștigul salarial real (dacă dăm la o parte inflaţia) a fost mai mare cu 12,8%, decât în 2016. În 2018 puterea de cumpărarea a crescut cu 9,7%. În 2019, estimăm o creştere a puterii de cumpărare de 11,8%.. Încă un detaliu destul de relevant, pensia medie reală a crescut și ea în 2018 cu 8% faţă de 2017.”

În opinia sa, “Inflaţia din martie a fost influenţată de un puseu temporar în ceea ce priveste creșterea de preţuri. În fiecare an există aceeaşi problemă. Din cauza lipsei ofertei interne de legume și fructe, în această perioadă a anului se consumă o mare parte din import. Această creștere temporară de preţuri vine din două mari surse: creşterea preţurilor la cartofi, + 26,33% faţă de decembrie 2018 și la alte legume şi conserve de legume, + 20,63%. În această perioadă în care produsele românești nu pot satisface cererea, importatorii cresc preţurile. Aceeaşi problema am avut-o şi la roşii și la ceapă și la usturoi.”

Paţurcă a trecut în revistă şi programele initiate de Guvern pentru sprijinirea producătorilor autohtoni. “Guvernul PSD a implementat scheme de ajutor pentru producătorii agricoli interni pentru a mări producția și, astfel, a se reduce prețurile. Am în vedere aici, Programul ,,Tomate Românești”- program finantat cu 233.190.000 lei în 2019, Programul ,,Sprijin pentru cultivatorii de usturoi”, finanţat în 2019 cu 9,3 milioane lei şi Programulul ,,Centre de colectare si procesare legume fructe”. Impact final pe  4 ani înseamnă 100 milioane euro pentru minimum 10 unități de procesare legume-fructe și depozite frigorifice.” a conchis Roxana Paţurcă, membră a Comisiei de buget – finanţe din Senatul României.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.