Patru metode prin care-ți poți crește profitul companiei

Patru metode prin care-ți poți crește profitul companiei

Există o mulțime de indicatori ce pot ajuta la evaluarea financiară a unei firme, însă, atunci când vorbim despre succesul unui business, cel mai des, luăm în considerare profitul net.

În economia capitalistă, regula fundamentală a afacerilor este aceea că dacă o companie nu poate produce profit nu va supraviețui pe piață. Prin urmare, firmele urmează principii diferite, pentru a-și maximiza câștigurile. Profitul reprezintă rezultatul activității tale comerciale și dovada că toate resursele sunt folosite în mod rațional și eficient. Deși, nu există o formulă simplă și rapidă prin care să-și poți majora veniturile, poți lua în calcul mai multe metode care conduc la creșterea profitului companiei tale:

  1. Acordă atenție cheltuielilor

Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare, dacă vrei să-ți maximizezi câștigul, este optimizarea costurilor. În calitate de proprietar de afacere, trebuie să știi, întotdeauna, cum sunt cheltuiți banii firmei. În acest sens, pune pe hârtie toate costurile directe și indirecte ale societății, ca să înțelegi mai bine unde pot fi aplicate reduceri ca să poți schimba cifrele din contabilitate. În cazul cheltuielilor directe, fă controale de stoc pentru reducerea inventarului și negociază cu furnizorii, ca să scazi costurile sau să diminuezi cheltuielile de operare care influențează profitul. Dacă vorbim de costuri indirecte, atunci ia în considerare urmărirea deșeurilor, greșelile angajaților sau cheltuielile de care firma nu are, neapărat, nevoie.

De asemenea, află ce inseamna amortizarea și ține cont de aceasta, atunci când sunt înregistrate anumite bunuri în contabilitate. De pildă, există diferențe între mijloacele fixe și obiectele de inventar, iar modul în care sunt trecute în evidența firmei influențează profitul pe termen scurt sau într-o perioadă mai lungă de timp.

  1. Încearcă să crești vânzările

Fără îndoială, orice antreprenor ia în considerare acest aspect, atunci când vrea să-și majoreze profitul. Însă, nu este deloc simplu să găsești un răspuns la întrebarea „cum pot vinde mai mult”, nu-i așa? Ca să impulsionezi vânzările, trebuie să iei în calcul mai multe lucruri: creșterea numărului de clienți, extinderea canalelor de distribuție, mărirea gamei de produse, monitorizarea performanței angajaților, intensificarea eforturilor de marketing, creșterea prețurilor sau, dimpotrivă, oferirea unor discounturi sau promoții care să stimuleze vânzările. Practic, ai nevoie de o strategie foarte bine pusă la punct care să includă o cercetare de piață și toate aceste detalii menționate mai sus deoarece fiecare dintre ele influențează puternic vânzările firmei și, implicit, profitul acesteia. Nu trebuie să aspiri la creșterea vânzărilor într-un procent astronomic. Trebuie să te concentrezi, mai degrabă, pe majorarea valorii medii a fiecărei vânzări în parte.

  1. Extinde activitatea companiei pe piață

Cu siguranță, extinderea activității pe piață poate crește profitabilitatea firmei tale, doar că este un pas riscant și trebuie să analizezi orice aspect, înainte de a face asta. Spre exemplu, poți crește activitatea companiei pe o piață nouă sau să mărești numărul de produse comercializate ori servicii prestate, astfel încât să completezi oferta societății tale. Ia în considerare că vânzarea de produse/servicii care nu au legătură între ele nu prea funcționează. Asocierile și parteneriatele de afaceri te pot ajuta să te extinzi sau să intri pe o piață nouă. Totodată, francizarea afacerii tale se poate dovedi avantajoasă pentru creșterea profitului firmei. De fapt, deschiderea unor noi filiale ale aceluiași business te poate ajuta să-ți testezi modelul de afacere și să identifici problemele din sistem.

  1. Externalizează anumite servicii din cadrul firmei

Atunci când iei în calcul reducerea costurilor, concentrează-ți atenția, în primul rând, asupra organizării administrative. Sunt foarte multe servicii în cadrul unei companii ce pot fi externalizate, pentru diminuarea cheltuielilor. În zilele noastre, când fluctuația de personal este atât de mare, poți face economii renunțând la procesul de recrutare, angajare și instruire a personalului. Externalizarea serviciilor de contabilitate, resurse umane, IT sau marketing te poate ajuta să ții costurile sub control, să reduci cheltuielile cu personalul, să optimizezi activitatea firmei și să beneficiezi de servicii de calitate.

Acestea sunt cele mai importante măsuri pe care le poți aplica pentru creșterea profitului. Cu siguranță, sunt o mulțime de alte lucruri care pot fi luate în calcul în scopul majorării veniturilor, însă, dacă gestionezi eficient reducerea costurilor și creșterea vânzărilor, vei avea foarte mult de câștigat.

Sursa www.termene.ro