Analiștii financiari anticipează deprecierea leului

Analiștii financiari anticipează deprecierea leului

Evoluția cursului euro/leu a fost una calmă, însă mișcările din piață au necesitat, din nou, intervențiile punctuale ale BNR, după ce la începutul perioadei, BCE a publicat un maxim istoric al cotației euro de 4,8768 lei.

Vineri, agenția Moody’s a decis să publice nota României după alegerile parlamentare, care se vor desfășura în decembrie. Ratingul este condiționat, în prezent, de nivelul majorării pensiilor. O creștere de 40%, așa cum a votat PSD, ar arunca titlurile de stat românești la „gunoi” (junk), situație în care leul se va deprecia, dobânzile (ratele la credite) vor crește iar recesiunea economică ar exploda ceea ce ar impune un nou acord cu FMI, implicit majorări de taxe și impozite, inclusiv TVA.

În acest moment, nota acordată datoriei guvernamentale este aa3/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, cu perspectiva de ţară negativă.

Decizia Moody’s a avut ca efect scăderea cotațiilor euro pe piețele internaționale până la 4,857 lei. Luni, media a fost stabilită la 4,8731 lei iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,871 – 4,875 lei, cu închiderea la 4,873 lei.

La sfârșitul acestei săptămâni este așteptată decizia Fitch, care ar putea fi una asemănătoare cu cea a Moody’s. Într-o astfel de situație presiunea pe cursul de schimb se va reduce semnificativ și nu va mai necesita intervenții din partea BNR.

Perspectivele pentru leu rămân negative, așa cum o arată sondajul realizat în septembrie în rândul membrilor CFA România. Conform acestuia valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este 4,9284 lei/euro, în creștere de la 4,8886 lei/euro la sondajul realizat în august. În cazul valorii medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 12 luni aceasta a crescut de la 4,9777 lei, în august, la 4,9996 lei/euro.

Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1703 și 1,1869 dolari, cotațiile de la finalul perioadei fiind de 1,1803 – 1,1861 dolari.

Perechea va fi influențată de alegerile prezidențiale din Statele Unite, unde se vor reînnoi și cea mai mare parte a mandatelor parlamentare, de negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie referitoare la Brexit şi de potenţialele restricţii suplimentare care vor fi impuse în Europa, generate de valul al doilea al pandemiei.

La noi, cursul dolarului a coborât de la 4,1456 la 4,1135 lei, cel de luni fiind stabilit la 4,1224 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,07 și 1,075 franci/euro, iar cursul ei s-a mișcat în culoarul 4,5396 – 4,5487 lei, cel de la finalul intervalului fiind stabilit la 4,5473 lei.

Media lirei sterline a fluctuat între 5,3552 și 5,3917 lei.

Prețul gramului de aur a coborât de la 254,7806 lei, la începutul perioadei, la 252,3262 lei, la finalul ei. Scăderea s-a datorat evoluției unciei pe piețele specializate, care a fluctuat în jurul pragului de 1.900 dolari, dar și deprecierii monedei americane.

La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,16%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,18% iar cel la 12 luni la 2,18%.

Bitcoin a urcat pe platformele specializate până aproape de 13.500 dolari, valoare aproape dublă față de cotațiile de la începutul anului

Analiza cuprinde perioada 20  – 26 octombrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu