S-a dat startul încadrărilor din sursă externă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi

S-a dat startul încadrărilor din sursă externă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi

În vederea completării deficitului de personal existent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi sunt alocate pentru angajarea din sursă externă 55 de locuri în specialităţile ordine publică - mediul urban şi rural, rutieră, conductori câini, precum şi două locuri pentru reîncadrare.

48 dintre posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, astfel: ordine publică urban - 29 posturi, ordine publică rural - 16 posturi, conductori câini în mediul urban – 3 posturi, fiind repartizate în cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, Poliţiei Municipiului Olteniţa, Poliţiei Oraşului Lehliu-Gară, Poliţiei Oraşului Budeşti, secţiilor de poliţie rurale sau posturilor de poliţie comunale, iar alte 7 posturi sunt în specialitatea poliţie rutieră.

Pot participa la concurs persoanele care sunt absolvente de liceu cu diplomă de bacalaureat, au înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile şi deţin permis de conducere categoria „B”, cu excepţia candidaţilor care se înscriu pentru posturile de conductori câini.

Cele 2 posturi prevăzute pentru reîncadrare, ambele în specialitatea ordine publică rural sunt repartizate la Secţiile de Poliţie Rurală Dragalina şi Gălbinaşi.

Sursa de recrutare pentru concursurile de reîncadrare este formată din persoanele care au avut calitatea de agent sau ofiţer de poliţie și pot fi reîncadrate în conformitate cu prevederile Legii nr.360/2002 privind Statul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcție publică, pierderea capacității temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituționale) și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale.

Înscrierile se fac în perioada 03 - 07 octombrie a.c., intervalul orar 0900 -1200 şi

1300 – 1500, personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Mai multe detalii referitoare la condițiile de participare, tematica și bibliografia, documentația necesară pentru întocmirea dosarului de candidat și probele de concurs le veţi găsi accesând pagina web https://cl.politiaromana.ro, la secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs sau la sediul inspectoratului.







Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.