Olteniţa / P. Ţone: Eu trebuie să fac aici ceea ce este în slujba majorităţii!

Tone Petre sept 2017Primarul municipiului Olteniţa, Petrică Ţone, aflat la al doilea mandate, a trecut în revistă principalele obiective cu care se confruntă administraţia publică locală subliniind şi două din proiectele economice care pot contribui la dezvoltarea comunităţii. Cele două investiţii vor conduce la crearea de noi locuri de muncă dar şi la suplimentarea veniturilor la bugetul local.

În perspectiva anului 2018, primarul Ţone a evidenţiat preocupările administraţiei locale pentru aniversarea centenarului şi la Olteniţa.

Despre toate acestea şi nu numai, vă invităm să citiţi mai jos interviul acordat publicaţiei noastre de către primarul Ţone.

 

Domnule primar Ţone, încet – încet, ne apropiem şi de finalul anului. Dacă ar fi să tragem acum o linie imaginară cum ar arăta bilanţul activităţii dumneavoastră? C ear trebui să reţinem?

Ar trebui să reţinem că avem continuitate în toate proiectele. Şi nu pot să nu încep cu ceea ce mă interesează pe mine cel mai mult. A demarat lucrarea despre care vă povesteam în urmă cu 3 ani, acea fabrică unde se vor construi agabaritice pentru programul nuclear chinezesc. Această fabrică este construită de către societatea Walter Tosto, o firmă extraordinar de importantă la nivel mondial. Mi-ar face plăcere dacă aţi vedea ritmul în care se lucrează. Eu nu am mai văzut până acum aşa ceva, deşi am o vârstă înaintată. Se lucrează nonstop, au o sonetă care face nişte stâlpi la o adâncime de 32 de m şi în aceeaşi zi sapă şi îi umple cu beton. Ca să vă dau un exemplu despre modul lor de a lucra, în momentul în care nu au avut fier-beton o jumătate de zi, l-au somat pe cel care i-a angajat cerându-i o daună de 30 de mii de euro pentru că nu au avut fluxul continuu în procesul lor de producţie. Repet, se lucrează extraordinar!

Această investiţie probabil va fi finalizată undeva prin luna martie-aprilie 2018 intrând în producţie cam în luna iunie. Asta înseamnă locuri de muncă directe în jur de 200 la ei, şi indirecte încă vreo 200, deci 400 de locuri de muncă.

În această săptămână supunem atenţiei consilierilor locali Planul Urbanistic Zonal pentru fabrica de uleiuri uzate. Din nou o investiţie extraordinară, estimată la 200 de milioane de dolari şi care are termen de finalizare 2020. Eu cred că vom aproba acest PUZ iar lucrările cred că vor demara în luna octombrie anul acesta. Este o lucrare extraordinar de complexă, de fapt sunt 3 fabrici care se vor ridica pe această suprafaţă concesionată de la Primăria Olteniţa.

Restul sunt lucrări în continuare. Se lucrează intens la Casa de Cultură pentru care am de gând să cer aprobarea Consiliului Local în şedinţa din această săptămână (joi, 28 sept 2017), pentru achiziţionarea unui punct astronomic pe care să-l instalăm pe platforma acestui edificiu de cultură.

M-am deplasat la Institutul Astronomic, am luat legătura cu directorul de acolo, cu oameni de specialitate, şi am câteva oferte (una mai mică, una mai mare) de cupolă cu observator astronomic şi de telescoape. Eu cred că va fi în beneficiul elevilor din municipiul Olteniţa.

Acum când vorbesc cu dumneavoastră e în plină derulare contractul de finanţare pe care l-am obţinut în cadrul PNDL. Aveam două însă doar unul a fost aprobat. Sper ca până la sfârşitul anului să ni se aprobe şi cel de-al doilea proiect. Acesta cu asfaltare şi o bucată mică de canalizare în Cartierul Nou va finaliza proiectul de asfaltat tot municipiul Olteniţa. Rămâne Cartierul Nou de asfaltat care nu are canalizare şi ştiţi că al 2-lea proiect se referă la canalizare pentru întreg cartierul de la spital şi zona de Olteniţa veche, partea din stânga care este puţin mai joasă decât canalizarea pe care o avem în Olteniţa veche.

Deci sunt multe lucruri care, în aparenţă, sunt minore. Sunt lucruri care ne preocupă.

Avem o problemă extraordinar de dificilă cu Ecomanagement Salubris, pentru că în opinia mea s-au făcut greșeli foarte mari în urmă cu 9 ani când s-a întocmit acel contract de asociere între localitățile județului Călărași. S-au trecut acolo nişte bazaconii... Erau oameni care visau, care se îmbătau cred, cu apă rece, şi acum când a venit scadenţa nu ştim pe unde să scoatem cămaşa. Vom fi primari care va trebui să fim extrem de atenţi pentru că indiferent ce vom face e posibil să avem neplăceri. Dar, bun e Dumnezeu, trebuie să mergem mai departe!

În rest, ce să vă spun, de activitatea culturală nu sunt mulţumit. În urmă cu trei săptămâni am avut o întâlnire cu toţi directorii de şcoli din municipiul Olteniţa: cele trei licee şi cele 5 şcoli (gimnaziale). Bineînţeles că mă pot lăuda, dar nu este meritul meu, este meritul dumnealor că au înţeles că suntem în secolul XXI, şi toate aceste şcoli au şi aviz ISU şi aviz sanitar de funcţionare. Nu avem nici cea mai mică problemă. Dar vreau să vă spun că la această întâlnire am ridicat problema culturii în municipiul Olteniţa şi am aşteptări mai mari de la corpul didactic. Eu am promis finanţare de la Consiliul Local, dânşii să mă ajute puţin cu munca. În opinia mea este impardonabil că un municipiu ca Olteniţa nu are o trupă de teatru amator. Avem profesori foarte tineri care din păcate nu se implică. Dar şi cei mai în vârstă ar trebui să se implice şi să-i ghideze pe cei tineri. Dacă ne vom mulţumi doar cu serbările de sfârşit de an şcolar sau început de an şcolar în care facem Miss Boboc şi nu mai ştiu ce, nu este în regulă!

Acum am luat şi Clubul SNO. Avem un program de reabilitare care probabil că va dura doi ani. Intenţia mea este să dau acest club în administrare Corpului Didactic din municipiul Olteniţa. Până atunci i-am rugat să se gândească la o formă de colaborare, de asociere a dumnealor, profesori de la mai multe şcoli să facă o entitate care să desfăşoare această muncă, pentru că nu e vorba doar de o trupă de teatru. Eu visez la un Cenaclu Literar. De ce nu? La cercuri nu neapărat doar de literatură, se mai poate şi altceva. De exemplu: presă, presă locală, presă pentru elevi în care elevii să deprindă bucuria scrisului. Copiii au uitat sau nu au fost deprinşi cu bucuria de a citi o pagină care foşneşte. Nu e destul să ştie să citească pe un calculator. Asta e părerea mea, poate mă înşel, poate dumnealor au alte păreri, dar să vină cu idei.

 

Şi ce au spus oamenii?

Au promis că se vor implica. Acum aştept să vedem în ce măsură se vor implica pentru că, de regulă, să promiţi e uşor. Dar eu nu am de gând să mă limitez doar la a consemna că dumnealor mi-au promis şi că eu nu voi mai face nimic.

 

„Am aprobat un plan de reînnoire aproape totală a Parcului Central”

 

Probabil când va fi gata şi Casa de Cultură lucrurile se vor mai limpezi...

În 2018, e obligatoriu ca această Casă de Cultură să fie gata. Şi tot atunci avem gata o statuie. În urmă cu 3 ani şi jumătate am demarat concursul naţional şi internaţional de proiecte. Comisia formată din specialişti de la Ministerul Culturii împreună cu domnul profesor Danciu, şeful culturii de la Călăraşi, a participat atunci chiar şi domnul arhitect Lascăr şi au ales acest proiect. Suntem la stadiul în care cred că în toamna aceasta putem să construim soclul pentru că avem inclusiv banii repartizaţi pentru această lucrare. Iar la anul, cu ocazia centenarului, să avem întreaga statuie care va fi amplasată în Parcul Central.

Tot acolo avem şi Casa de Cultură care va fi o bijuterie, avem şi această statuie care este similară cu statuia pe care o avem în dreptul cinematografului Flacăra, ca şi dimensiuni. Am aprobat un plan de reînnoire aproape totală a Parcului Central în sensul că se vor reasfalta absolut toate aleile, se vor schimba toate băncile, ba chiar în loc de 70 de bănci cât avem acum, am proiectat 110 bănci. Se schimbă începând cu toamna asta tot sistemul de iluminat. Nu vom mai avea fire pe exterior ci totul îngropat, se vor planta în jur de 200 de copaci, e adevărat că avem de tăiat şi 27 de plopi care au fost marcaţi de către Ocolul Silvic. Se pot prăbuşi la orice furtună mai mare.

Deci parcul, anul viitor, va fi, zic eu, ceva foarte viu, foarte frumos. Pe lângă cele 150 de magnolii pe care le-am plantat anul acesta, vom veni cu un covor de lalele, foarte multe flori, şi dacă ne ajută Dumnezeu să mai punem încă 150 de magnolii.

Deci 2018 înseamnă un program mai complex. Şi noi trebuie să sărbătorim centenarul. Le-am propus domnilor directori să vină cu un proiect - program, ce vor dânşii să facă.

Am intrat deja în posesia unui proiect făcut de directorul muzeului, pentru că va trebui să alternăm prelegerile, momentele istorice cu momente culturale.

 

„Nu avem nici cea mai mică problemă cu plata salariilor”

Să revenim la administraţie. Sunt convins că aţi procedat la aplicarea prevederilor Legii cadru 153, legea salarizării unitare. Aveţi probleme cu plata salariilor până la finalul anului?

Nu avem nici cea mai mică problemă! Avem banii până la sfârşitul anului şi eu le promit salariaţilor Primăriei municipiului Olteniţa, chiar dacă nu am vrut să fac ce au vrut ei, atâta timp cât eu voi fi primar nu vor fi probleme cu salarizarea!

Am calibrat salarizarea după bugetul pe care-l avem aprobat şi după posibilităţile municipiului Olteniţa. Au venit salariaţi din primărie care mi-au spus că la anumite comune sunt salarii mai mari decât la municipiul Olteniţa. Le-am explicat că putem lua salarii foarte mari acum dar riscăm ca în noiembrie-decembrie, să revenim la ce am avut în ianuarie-februarie. Am găsit înţelegere şi e bine să ai înţelegere cu angajaţii. Salariile au crescut substanţial dar nu cât am fi putut dacă ne duceam pe lege şi pe acel interval. Eu le-am explicat că dacă le dau cât mai aproape de limita maximă care înseamnă salariul viceprimarului (salariul viceprimarului şi al primarului cresc în funcţie de salariul minim, la 1 ianuarie 2018) ar fi crescut cu 500 de lei. Punctul de pensie de la 14.500 la 15.500, e simplu, da?

Dacă eu le dădeam acum 500 de lei, cum le mai dădeam încă 20%, sau 25% care se preconiza prin Lege că se dă la 1 februarie. Nu mai aveam marjă pentru că depăşeam salariul viceprimarului.          

Deci era ilogic şi atunci am făcut o grilă de salarizare în care s-a ţinut cont de pregătire şi de vechime. Şi avem o grilă de salarizare după părerea mea foarte bună, în beneficiul salariaţilor şi siguranţă maximă.

Citeam în presă că la Consiliul Judeţean sunt probleme foarte mari, că deja există un deficit de 8 miliarde lei vechi pe salarizare. Noi nu avem aşa ceva.

 

„Nimeni nu va rămâne fără serviciu”

O altă chestiune importantă pe agenda dumneavoastră este şi curăţenia oraşului. Dacă este momentul oportun aş vrea să ne daţi detalii legate de Iridex, de Ecosal, de modul în care se va face curăţenie în municipiul Olteniţa.

Mă cam feresc să dau detalii despre lucrul ăsta. Olteniţenii trebuie să aibă garanţia că oraşul va fi curat şi că Primăria Olteniţa rămâne în continuare garantul curăţeniei.

Deocamdată contractul cu IRIDEX-ul nu este semnat. Sunt încă probleme. Zilele acestea am avut mai multe runde de discuţie cu cei de la Iridex pentru că în opinia mea contractul de delegare şi caietul de sarcini care s-a scos la licitaţie sunt profund greşite. Dar, pentru că s-a întâmplat, trebuie să găsim soluţii şi să nu ne lamentăm că până la urmă omul ştie că e curat sau nu oraşul, iar noi trebuie să facem toate eforturile să rămână oraşul curat. Şi niciun om de la Ecosal nu va rămâne fără serviciu.

Acesta, într-adevăr, este un mesaj foarte important pentru cei care lucrează la Ecosal şi pentru familiile acestora.

Nimeni nu va rămâne fără serviciu. Absolut nimeni!

 

„Sunt foarte mulţumit de liderul organizaţiei judeţene”

Să trecm şi la politică, cu permisiunea dumneavoastră. Organizaţia Judeţeană PSD Călăraşi din care dumneavoastră faceţi parte din anul 1994 unde se află în momentul acesta şi cât de mulţumit sunteţi ca simplu membru dar şi ca lider al organizaţiei de ceea ce se întâmplă acum?

Sunt mai multe paliere de discuţii. Să încep întâi cu ce e bine, ce e frumos. Sunt foarte, foarte mulţumit acum de liderul organizaţiei judeţene, Ciprian Pandea. E un copil pe care îl văd că are putere de muncă. Care fiind numit subsecretar de stat la MTS, doar în două luni i-a convins pe cei de la Bucureşti şi l-au pus secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului unde după părerea mea sunt cele mai grele posturi de secretar de stat. Pentru că la Secretariatul General al Guvernului se leagă şi se dezleagă toate problemele ţări, nu doar ale unui minister. Deci sunt foarte, foarte mulţumit de activitatea lui şi felul cum s-a implicat în sprijinirea primarilor şi al oamenilor din judeţul Călăraşi. Mai sunt multe de făcut. El mai are foarte mult de învăţat mai ales pe zona de muncă de partid. El ar trebui ajutat acum după părerea mea de membrii de partid şi de cei de lângă el de la Călăraşi. Un rol extraordinar de important îl au cei 12 consilieri judeţeni care ar trebui să funcţioneze ca un monolit. Toate problemele trebuie discutate, să se certe la partid pe idei, pe propuneri, pentru că nu putem toţi să gândim la fel. Unul poate avea o altă părere. Trebuie ascultat şi trebuie văzut de ce gândeşte aşa. Dar când ne ducem în plen trebuie să avem toţi o voce. Mai e o problemă, ceva mai mică, cu întâlnirile delegaţiilor permanente care ar trebui să fie mai dese.                

În rest vreau să vă spun că s-au şi succedat foarte multe probleme. Să ştiţi că nu este uşor să organizezi şi să te baţi la o comună pe alegeri. Îţi mănâncă o lună şi ceva fără discuţie. Acum deja am început forfota şi munca să câştigăm Budeştiul care niciodată nu a fost al PSD-ului.

A stabilit până acum PSD candidatul?

Nu. Mai nou am auzit că e posibil să vină la noi un candidat care în 2016 a candidat pe alt partid. Acum nu ştiu Jean Beleaua ce vrea să facă. Am înţeles că deja ALDE şi-a stabilit candidatul şi este acest viceprimar Sinel care a fost şi PSD, noi l-am pus prima data viceprimar, pe urmă nu ştiu la câte partide a mai fost (şi la UNPR şi la PDL). Budeştiul e ceva mai aparte, de aceea cred că se va duce o luptă foarte mare pentru că în momentul când ai câştigat Lehliu şi ai câştigat şi Unirea, să nu credeţi că la Centru nu s-a consemnat undeva. Sunt bile albe pentru Ciprian Pandea şi acum presiunea e pe el să câştige şi Budeştiul. Este logic să fie aşa.

Acolo sunt câteva lucruri pe care eu i le-am sugerat lui Ciprian. Nu ştiu dacă va dori să le facă. E păcat că pentru un om cum este Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia, nu facem mai multe eforturi să-l aducem înapoi. Mai ales că 2020 e aproape. Să ştiţi că nu este prea devreme să începem să ne conturăm candidaţii.

Adică îl vedeţi candidat pentru Primăria Călăraşi.

Da!

Numai să vrea şi el.

Ca să vrea el, trebuie să-i propunem noi. Dacă vom aştepta ca el să zică “- Domnule, eu vreau să fiu primar la Călăraşi!”, nu va veni niciodată. Şi mai sunt, domnul Tărăcilă nu este atât de în vârstă. Sunt 7-8 ani de când domnul Tărăcilă nu mai face nimic pentru acest partid. Nu înţeleg de ce.

Nu e vina lui!

Sunt convins. Ştefan, cu bune cu rele… Ascultaţi-mă ce vă spun, orice om pe care ţi-l aduci lângă tine, nu e împotriva ta. E uşor de spus Ştefan a făcut şi a dres. Mai bine decât mine ştie cineva ce a făcut Ştefan în 2012? Iertaţi-mă dar eu m-am certat cu Ştefan în prezenţa lui Dragnea şi a lui Antonescu în 2012. Aşa că nu pot să spun că mor eu de dragul lui Ştefan, dar dacă îl aduc lângă mine nu e... dincolo.

Dacă plecăm de la premiza că decât noi suntem buni şi cei care au plecat sunt răi, ne vom trezi la un moment dat singuri. Eu la Olteniţa, ştiţi foarte bine, că am avut şi contestatari. Ştiţi foarte bine că Matei, pe care îl am director acum, mi-a plecat la un moment dat. Dar acele 200 de voturi pe care el le are garantat, acum sunt ale mele. Barbu, fost şef al pieţei, care mi-a plecat la un moment dat în 2012, l-am adus în 2013 înapoi. Are câteva sute de pieţari care votează oricând cu ce zice el. Acum sunt ale mele. Nu le mai dau altuia. Sunt numai nişte exemple. A, că nu uiţi niciodată, este o altă discuţie. Bătrânii noştri spuneau aşa “Duşmanul, dacă poţi, ţine-l în sân!”

Că de prieteni, ne ocupăm singuri!

Despre asta e vorba!

 

„Să vină cu încredere la primărie cu orice problemă

Ce mesaj aveţi pentru olteniţeni, domnule primar?

Aşa cum am spus totdeauna, olteniţenii trebuie să aibă încredere, să vină cu încredere la primărie cu orice problemă pentru că au găsit în mine chiar un interlocutor viabil. Dacă eu mă luam după articolele din presă, sau după plângerea penală pe care mi-a făcut-o cineva pentru că am tăiat nişte pomi, probabil că zilele trecute nu aş fi tăiat nişte plopi chiar înainte de furtuna aceea care a isterizat Bucureştiul. Eu trebuie să fac aici ce este în slujba majorităţii, că au şi unii interes dar mult mai mărunt.

Trebuie să primeze interesul colectiv.

Exact, despre asta este vorba. Iar în rest, să fim sănătoşi că le ducem!

Mulţumesc!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.