M. Dulce: În perioada următoare, va avea loc semnarea contractelor de finanţare

M. Dulce: În perioada următoare, va avea loc semnarea contractelor de finanţare

Municipiul Călăraşi va beneficia de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny pentru 5 proiecte, în limita prealocării de 43 de milioane de lei, suma maximă admisă pentru municipiile reşedinţă de judeţ, conform prevederilor OUG 95 / 2021.

Primarul Marius Dulce susţine prin intermediul unui mesaj postat astăzi pe pagina personală de facebook că în perioada următoare se vor semna şi contractele de finanţare aferente celor 5 mari obiective după care se va trece la implementarea propriu-zisă a proiectelor.

“Programul Național de Investiţii "Anghel Saligny", aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 este un Program multianual, finanțat de la bugetul de stat. Coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, PNI Anghel Saligny are ca obiectiv general creșterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităților administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare și de acces la căile de comunicație, îmbunătățirea atât a condițiilor de viață cât și a standardelor de muncă pentru toți locuitorii României.

Conform prevederilor Programului, fiecare unitate administrativ-teritorială are prealocată finanțare pentru proiecte eligibile. În cazul municipiilor reşedinţă de judeţ, deci şi al municipiului Călăraşi, suma alocată este de maxim 43 de milioane de lei. Durata execuţiei lucrărilor din cadrul proiectelor nu poate depăşi durata a 5 ani bugetari, ţinând cont de faptul că alocările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării vor fi asigurate în cadrul unor plafoane anuale.

Municipiul Călăraşi a obţinut finanţare pentru întreaga prealocare menţionată, pentru 5 din cele 6 proiecte propuse, după cum urmează:

1. Proiectul cu titlul “Modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă, Lot 2, municipiul Călărași’’ care vizează modernizarea următoarelor străzi din municipiul nostru: Aleea Canalului, Prel. Luceafărului, Pescăruș, Luceafărului, Macului, Mușețelului TR.I, Prel. Mihai Viteazul, Prelungirea Panduri, Ciocârliei, Digului, Panduri, Zăvoiului, Sulfinei, Mușețelului TR.II, General Constantin Pantazi.

Lungimea drumurilor propuse spre modernizare este de 8.034.28 metri. Valoarea totală a proiectului este de 20.488.005,98 lei, suma solicitata de bugetul de stat fiind de 19.866.973,97 lei (96,96%);

2. Proiectul cu titlul ’’Modernizare străzi Cartier Măgureni’’ prin intermediul căruia se vor moderniza următoarele străzi din municipiul Călărași: Păcii, Petroșani, Lupeni, Dimitrie Cantemir, Rândunelelor, Vasile Lupu, Intrarea Păcii, Mircea Vodă, Vlad Țepeș, Vasile Conta, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, Intrarea Petroșani, Agricultori, Viilor, Prel. Vasile Conta.

Lungimea drumurilor propuse modernizării este de 4.435.45 metri. Valoarea totală a proiectului este de 10.256.111,55 lei, suma solicitată de bugetul de stat fiind de 9.852.392,11 lei (96,06%);

3. Proiectul cu titlul ’Reabilitare şi modernizare strada Independenței, tronson str. Dobrogei - strada Păcii”.

Lungime drum: 1.601.79 metri. Valoarea totală a proiectului este de 7.207.088,80 lei, suma solicitată de bugetul de stat fiind de 6.842.053,45 lei (94,93%). Prin proiect vor fi modernizate inclusiv trotuarele adiacente;

4. Proiectul cu titlul ‘’Modernizare str. M. Kogălniceanu și b-dul 1 Mai din mun. Călărași, jud. Călărași. Lungimea drumurilor propuse spre modernizare este de 1.820,00 metri. Valoarea totală a proiectului este de 5.845.328,19 lei, suma solicitată de bugetul de stat fiind de 5.553.866,74 lei (95,01%). Prin proiect vor fi modernizate inclusiv trotuarele adiacente;

5. Proiectul cu titlul ‘’Modernizare străzi pe culoarul de tranzitare al municipiului Călărași: str. Sloboziei (DN21), b-dul Republicii, str. Eroilor (DN3B), județul Călărași”. Lungimea drumurilor propuse modernizării este de 6.060,00 metri. Valoarea totală a proiectului este de 20.691.899,73 lei, suma solicitată de la bugetul de stat fiind de 20.204.380,86 lei (97,64%), şi aprobată în această primă etapă, suma de 884.713,73 lei ;

În perioada următoare, va avea loc semnarea contractelor de finanţare şi apoi demararea implementării proiectelor." , se arată în mesajul postat de primarul Dulce pe pagina de Facebook.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.