Grădiştea / C. Corbu: Fondul de dezvoltare în 2018 este de 2,3 milioane lei

corbu 4 aprilie

Pentru acest an, Primăria comunei Grădiştea a elaborat un plan destul de bogat în investiţii publice locale. Primarul Constantin Corbu anunţă că suma ce va fi alocată pentru investiţii se cifrează la 2.127.678,08 lei. Excedentul bugetar rezultat la finalul anului trecut este de 2.358.323,72 lei.

 

Domnule primar, mulţumit de lista de investiţii propusă pentru 2018?

Lista de investiţii propusă pentru 2018 cuprinde singurul proiect din fonduri naţionale, cu contract de finanţare semnat, încă 8 km de drumuri asfaltate, are două proiecte în achiziţie publică chiar în derulare la această oră, Şcoala cu clasele V – VII Rasa, extindere, reabilitare, modernizare şi Grădiniţa cu două săli de clasă din Cuneşti.

Faţă de aceste investiţii avem în aşteptare, după cum ştie toată lumea, proiectele pe PNDL care toate 3, drumuri cu înveliş asfaltic, drum agricol şi canalizare şi potabilizarea apei în satul Grădiştea au fost declarate eligibile şi conforme dar fără finanţare.

Ceea ce arată că sumele de bani luate de la Bruxelles au fost insuficiente şi ne afectează pe noi nerealizând aceste investiţii.

În rest, faţă de fondul de dezvoltare pe care l-am avut anul trecut de 1,4 milioane lei din care ne-au luat din cotele defalcate de TVA 1/2 în anul 2018, avem acum 2,3 milioane lei, un fond foarte mare în evoluţia primăriei Grădiştea. De când sunt eu primar am început în 2012 cu un fond de dezvoltare de 300 de mii şi am ajuns în 2018 la 2,3 milioane lei.

Vor fi investiţii făcute din bani proprii, pe proiecte proprii, astfel încât să fim siguri că ceea ce facem vom implementa pentru cetăţeni.

Aşteptăm aprobarea bugetului, cu lista de investiţii inclusă în ea şi demararea tuturor proiectelor pe care le avem de implementat. Proiecte făcute în anii trecuţi sau o grămadă de proiecte demarate în acest an care înseamnă 2 km de trotuar (un km în Grădiştea, unul în Rasa), drumuri modernizate cu piatră, altele decât cele propuse pentru asfaltare în valoare de 250 mii lei, adăpost pentru câini, definitivarea bazei sportive cu gard, tribune, tabelă electronică şi acea emblemă cu numele stadionului după numele fostului viceprimar şi fotbalist Nelu Baraitaru, potabilizarea apei în satul Grădiştea, foarte importantă şi multe alte investiţii pe care aş dori să le încep şi chiar să le termin în acest an sau cel mai târziu în anul următor.

Un lucru important este această muncă teribilă cu Căminul Cultural începută cu doi ani şi opt luni în urmă, vineri (n.r. 9 martie 2018), va avea loc evaluarea proiectului tehnic. Deci noi am făcut toată documentaţia, am făcut proiectul tehnic pentru cămin, l-am predat Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi aşteptăm ca vineri să fie evaluat, admis proiectul tehnic la evaluare şi atunci CNI-ul să facă achiziţia publică şi să înceapă reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural din Grădiştea care înseamnă o participare a Statului român de 500 de mii de euro şi o participare a primăriei Grădiştea de 700 de mii de lei pe o perioadă de 1 an şi 8 luni.

Totodată am vrut să reabilităm sediul Primăriei printr-un proiect pe Programul Operaţional Regional ADR 3 Sud Muntenia. În momentul în care i-am făcut expertiză tehnică s-a constatat că sediul este în grad seismic 3, ceea ce nu este acceptat de programele europene.

Discuţiile au fost ample pe acest subiect în sensul dacă o modernizăm din bani proprii, dacă... Am ajuns la concluzia că nu avem ce să modernizăm atâta timp cât ea are un grad seismic ridicat şi atunci am iniţiat un obiectiv de investiţii, primărie nouă în comuna Grădiştea.

O începem alături, nu afectăm activitatea şi poate în timp o să reuşim să facem o primărie cu o suprafaţă utilă mult mai accesibilă astfel încât comuna Grădiştea să aibă şi prima instituţie a statului aşa cum trebuie în comună.

Restul sunt problemele determinate de mărirea preţului la apă, pentru că suntem obligaţi prin structura Legii apelor ca de fiecare dată când se ridică costurile să facem calculul preţului, să mergem la ANRSCE să luăm preţul. Anul ăsta preţul a ajuns la 2,97 lei/mc cu TVA cu tot. O creştere semnificativă de la preţul de 1,79 sau 2 lei cât a fost până la diminuarea TVA-ului.

Totodată, controlul Curţii de Conturi care a scos în evidenţă câteva probleme pe derularea a 3 ani în urmă, unele din ele s-au rezolvat, altele sunt în curs de contestaţie sau în curs de rezolvare. Vom vedea ce va decide contestaţia la decizia Curţii de Conturi. Şi, bineînţeles, vom merge mai departe pe elementele pe care le considerăm ca nefiind de acord cu Curtea de Conturi în instanţă sau ne vom îndrepta împotriva celor care au creat un posibil prejudiciu.

Gurile rele doresc ca această comună să cadă pentru că se consideră că s-au făcut nereguli.

Vreau să pun în evidenţă un lucru contestat de consilierii PSD că am făcut expertize să demonstrăm Curţii de Conturi că asfaltul este făcut în proporţie de 100% corect.

Există aprobare de Consiliul Local, s-au făcut expertizele şi spre surprinderea multora structura asfaltului respectă elementele din proiect. Suprafaţa este mai mare cu 225 mp şi nu mai mică cu 1640 mp aşa cum a scris Curtea de Conturi în raport şi pe care l-a pus pe site.

Nu sunt eu legiuitorul, dar cred că pe site ar trebui pusă decizia Curţii de Conturi după contestaţie astfel încât să se vadă elementele care au rămas în dezbatere.

Dacă tu pui Procesul Verbal al Curţii de Conturi pe site şi spui că lipsesc 1604 mp, nu te mai spală nimeni pe urmă că nu lipseşte chiar dacă te duci cu expertize.

Expertizele au costat 12 mii lei şi au fost făcute de profesionişti. Totodată au fost interpretate în procese verbale ale Curţii de Conturi unele aspecte nedorind  să ţină cont de documentele pe care le-am adus ulterior. La această dată avem documente care atestă multe dintre neînţelegerile auditorilor Curţii de Conturi referitoare la unele investiţii din comuna Grădiştea.

Este bun controlul Curţii de Conturi pentru că arată modul de desfăşurare al activităţilor financiar contabile într-o instituţie a statului. Instituţie care, din păcate, de abia de acum încolo poate avea pretenţia la aparat de specialitate, la personal din aparatul de specialitate motivat de un salariu. Dar această motivare nu este suficientă. Ea va fi suficientă când va apărea şi desfăşurarea specializării şi pregătirii mult mai laborioase în domeniul pe care acţionează fiecare.

Deci noi până acum am avut în aparat de specialitate oameni cu 600 -700 de lei care nu erau interesaţi în mod deosebit. Acum având şi răspunderea asupra lor începând cu 2018 cred că vor începe să se profesionalizeze pe domeniul respectiv.

Ar mai fi o problemă care ne arde. După ce-i profesionalizăm la Grădiştea ni-i „fură” instituţiile statului de la Călăraşi care au salarii mai mari şi prin transfer este foarte uşor să ni-i ia şi să ne lase din nou fără, să o luăm de la capăt ceea ce ne afectează în mod deosebit.

 

Spuneţi că aveţi o sumă destul de mare pentru investiţii. Concret, când veţi demara?

Vom demara imediat după data de 12 martie când va fi o rectificare a bugetului necesară pentru a împrumuta o sumă din fondul de dezvoltare permis de legiuitor, pe care urmează să-l punem înapoi pentru acţiunile de cadastru. 

În anul 2019 noi vom avea de făcut Plan Urbanistic General. Pentru a face PUG-ul este nevoie de ridicări topo şi de partea de urbanism.

Dar pe lângă ridicările topo aferente PUG-ului, comuna Grădiştea, de vreo 3 ani încoace, face o grămadă de rectificări ale cadastrului din comună care au fost greşite, suprapuneri de cărţi funciare, lipsă de cărţi funciare, ceea ce a întârziat în mod deosebit promovarea investiţiilor. Ştiţi foarte bine ca să poţi face asfalt acum trebuie să ai carte funciară pe stradă care este costisitoare deoarece ea nu se stabileşte ca lungime de la un anumit punct până la altul. Se stabilesc cărţi funciare pe tronsoane liniare, pe intersecţii, pe intersecţia cealaltă iar sectorul liniar şi până unde se termină strada.

Fiind foarte multe investiţii normal că avem de făcut şi multe lucrări cadastrale, bineînţeles şi implementarea Legii 165 care prin hotărârile judecătoreşti impune executarea unor planuri parcelare, planuri de situaţie avizate OCPI şi ai surprize în momentul în care după planul de bază faci planul parcelar, constaţi că trebuie să-l deplasezi mai la stânga, mai la dreapta, să ieşi dintr-un canal, să ţii cont de un drum, ceea ce înseamnă întârziere.

Mai avem lucrări cadastrale de făcut pentru punerea în valoare a terenurilor lăsate în paragină de la Revoluţie, gen toate halele fostului CAP Grădiştea pe a căror ruine cu mulţi ani în urmă, de către viceprimarul Movilaru, s-au înfiinţat păduri de salcâm. Noi anul acesta am curăţat acele terenuri, am îndepărtat molozul şi le vom pune în procesul de concesiune pentru toţi cei care vor să dezvolte afaceri. Şi să mai câştigăm un ban şi să asanăm zona.

Totodată în acea zonă avem probleme cu stabilirea categoriei de folosinţă a terenurilor din PUG în zona CAP-ului Grădiştea unde au fost trecute locuinţe care este inadminsibil. Acolo se desfăşoară numai activităţi agrozootehnice, ferme de pui, ferme agricole, ferme de capre ş.a.m.d.. şi cei care în acea zonă au picat pe arealul de locuinţe au fost nevoiţi să-şi facă PUZ ceea ce este costisitor, bani băgaţi în plus ş.a.m.d..

Prin PUG-ul din 2019 poate reglăm aceste lucruri şi aşa cum le spuneam consilierilor locali PNL în număr de 11 din 13, ar fi momentul să ne asumăm responsabilitatea pentru comuna Grădiştea având această majoritate, să definim zonele de dezvoltare, arealul pe care se va întinde comuna Grădiştea ţinând cont şi de această scădere demografică extraordinară. Cu toate că suntem aproape de Călăraşi suntem aproape de nivelul de 1 la 10, o naştere la 10 decese. Avem o grămadă de case părăsite, avem zone în care am asfaltat şi totuşi atractivitatea nu creşte în mod deosebit pentru a veni de la Călăraşi la Grădiştea. Şi de ce nu creşte? În primul rând prin asfaltare şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în comuna Grădiştea preţul/mp a crescut, a ajuns acum între 4 şi 10 euro. Dar se cere foarte mare preţ pe case neţinându-se cont că ele sunt din chirpici, că cel care vine nu-şi doreşte casa din chirpici pentru că e veche şi căzută, costurile de a o demola sunt foarte mari pentru că îi trebuie autorizaţie de demolare, autorizaţie de construire, iar comuna Grădiştea prin Legea 165 nu mai are terenuri în care să depună molozul.

A venit noua firmă care va câştiga licitaţia pe Ecomanagement Salubris de la Călăraşi, pentru care mâine (n.r. 7 martie 2018) avem o întâlnire la Grădiştea, mai multe primării la ora 11.00, înseamnă că acea firmă va lua 3 milioane/tonă ca să-ţi ia molozul. Daţi-vă seama că o casă poate avea zeci de tone de moloz şi atunci omul mai dă şi o grămadă de bani pe casa de chirpici. Au ajuns case la 70 de mii lei, plus demolarea, plus reconstruirea şi atunci îi dezarmează.

Totodată în comuna Grădişte de câţiva ani şi chiar atenţionez încă o dată locuitorii comunei că trebuie să-şi depună actele necesare pentru a obţine autorizaţia de construire şi se vede foarte clar că în comuna Grădiştea se dau amenzi pentru lipsa autorizaţiilor de construire sau documentelor de bază pentru a începe această documentaţie şi prima dată este Certificatul de urbanism.

O problemă care nu le dă cetăţenilor posibilitatea să construiască este că după ce terenul din curţile unora au aparţinut CAP-ului nu toată lumea are acte pe casă, ceea ce înseamnă că nu pot face carte funciară. Neavând carte funciară nu pot obţine autorizaţie de construire. O altă problemă care iar îi împiedică să construiască este faptul că au decedat proprietarii de drept ai trenurilor şi caselor, au rămas moştenitorii, moştenitorii au lăsat pe cineva în casă iar pe câmp sau  mulţumit să dea terenul în arendă şi să-şi ia bunurile dar nu au dezbătut succesiunea ceea ce nu are stabilită proprietatea în mod clar. Acest lucru al nedezbaterii succesiunii crează probleme şi la încasarea impozitelor şi taxelor. Pentru că ei îşi iau bunurile dar pe la primărie ei cred că nu e pe numele lor dar în ansamblu este pe numele proprietarului fiind toţi moştenitorii.

Deci comuna Grădiştea trebuie populată, din păcate cu cei de începutul vârstei a 3-a care lasă copii la Călăraşi şi vin să se mute la Grădiştea, să-şi iau o căsuţă şi copiii tineri să rămână la bloc în vederea sporirii educaţiei copiilor lor şi prin oprirea acestui exod şi din Grădiştea către ţările europene care este foarte mare. Foarte mulţi din Grădiştea lucrează în Spania, Germania, Italia, Franţa, ştiţi foarte bine şi dumneavoastră unde lucrează.

O să avem probleme cu administrarea gunoiului menajer, o să avem probleme cu modul în care s-a implementat acest proiect care vine astăzi să fie pus în practică după 11 ani de la iniţierea lui. Este un proiect retrograd care nu ţine cont de cantitate şi preţ. Mi se pare nefiresc ca o bătrână care aruncă într-o pubelă de 180 l o cutie de pateu vegetal cu un borcănaş de iaurt să plătească aceeaşi sumă ca o familie care are bani şi care are consum şi produce gunoi menajer. Există sisteme în România care cântăresc la poartă pubela şi plăteşti în funcţie de cantitatea de gunoi pe care o generezi. Acest mod de gestionare a gunoiului nu duce la reducerea cheltuielilor cu gunoiul menajer. Nu te determină când te duci în magazin să vezi ce cumperi, ce pui în sacoşă astfel încât să reduci preţul pe gunoi.

Totodată mare problemă a comunei este gunoiul de grajd unde am început să investim forţă de muncă şi mulţi bani în administrarea platformelor de gunoi de grajd. El nu mai conţine de la o vreme în unele platforme, nu în toate, gunoi menajer, ceea ce înseamnă că el poate să fie putrezit să se producă un gunoi de grajd bun pentru agricultură şi să-şi înceapă circuitul din platformă pe câmp şi după câmp în produsele agricole ceea ce ar decongestiona această depunere peste tot a gunoaielor. În viitoarea perioadă se va plăti conform Legii mediului orice depozit de gunoi aflat pe teritoriul comunei inclusiv gunoaiele necolectate selectiv, primăria va plăti sume de bani pe care avem un exemplu concret amenda plătită la Protecţia mediului a fost imputată de Curtea de Conturi.

Uneori ne depăşesc aceste probleme, nu există soluţii, toată lumea în domeniul gunoiului aplică amenzi şi vorbesc foarte mult. Practic nu se realizează mare lucru şi mai este un element foarte clar, educaţia lasă foarte mult de dorit. Şi cei care vin din afară uită când vin în comună cum se punea gunoiul într-o ţară X sau Y şi aici îl aruncă unde nu trebuie.

Mulţumesc.

 

Listă de investiţii pe anul 2018

Reabilitare şi modernizare şcoala cu clasele V-VIII, sat Rasa / Program finanţare PNDL

Valoare totală 2.024.171; Valoare buget local 69.396; Alocare 2018 BUGET LOCAL 69.396

Reabilitare și modernizare grădiniţă cu program normal Cuneşti / Program finanţare PNDL

Valoare totală 924.511 lei; Valoare buget local 35.012 lei; Alocare 2018 BUGET LOCAL 35.012 lei

Modernizare gospodării de apă în satele Cuneşti, Rasa şi Bogata si înfiinţare staţie de pompare în Rasa / Program finanţare PNDL

Valoare totală 5.611.204 lei; Valoare buget local; Alocare 2018 BUGET LOCAL 5.000 lei

Modernizare străzi în comuna Grădiştea cu înveliş asfaltic / Program finanţare PNDL II

Valoare totală 8.230.683 lei; Valoare buget local 332.814 lei; Alocare 2018 BUGET LOCAL 332.814 lei

Lucrări de reabilitare rețea de iluminat public în comuna Grădiștea / Program finanţare PNDL

Valoare totală 564.512,17 lei; Valoare buget local ; Alocare 2018 BUGET LOCAL 39.514,08

Reabilitare , modernizare, extindere şi dotare cămin cultural, din satul Grădiştea / Program finanţare CNI

Valoare totală 3.819.768; Valoare buget local 727.153; Alocare 2018 BUGET LOCAL 150.000

Construire teren de minifotbal cu gazon sintetic, vestiare, împrejmuire și iluminat, sat Grădiștea și Extindere pistă de cicliști, sat Grădiștea / Program finanţare GAL

Valoare totală 493.924; Valoare buget local ; Alocare 2018 BUGET LOCAL 2.000

Reabilitare magazin Rasa - etapa I - realizare acoperiș în șarpantă / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 40.000

Modernizare gospodărie de apă şi înfiinţare staţie de tratare apă în satul Grădiştea şi Înfiinţare reţea canalizare cu staţie de epurare în comuna Grădiştea  / Program finanţare PNDR

Valoare totală 8.041.847,5; Valoare buget local; Alocare 2018 BUGET LOCAL 5.000

Modernizare reţea drumuri de interes local în comuna Grădiştea / Program finanţare PNDR

Valoare totală 5.420.454; Valoare buget local ; Alocare 2018 BUGET LOCAL 5.000

Înfiinţare drum agricol D.E. nr. 1 in comuna Grădiştea / Program finanţare PNDR

Valoare totală 5.388.446; Valoare buget local; Alocare 2018 BUGET LOCAL 5.000

Modernizare străzi în comuna Grădiștea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 250.000

Modernizare baza sportivă în comuna Grădiştea - Împrejmuire stadion + tribune etapa II / Program finanţare BUGET LOCAL

Valoare totală 206.942; Valoare buget local 206.942; Alocare 2018 BUGET LOCAL 106.942; Alocare 2018 CONSILIUL JUDEȚEAN 100.000

Înfiinţare adăpost pentru câini / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 50.000

Puncte de supraveghere video în zona instituțiilor publice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în comuna Grădiştea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 50.000 lei

Înființare mini-piață agro-alimentară în comuna Grădiștea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 50.000 lei

Miniparc de joacă pentru copii-Bogata / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 3.000 lei

Amenajare Parc Verde, sat Rasa / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 3.000 lei

Împrejmuiri la locul de joacă din sat Cunesti / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 3.000 lei

Achiziţie de echipamente pentru platforma de depozitare respectiv staţia de compostare existentă / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 3.000 lei

Grup sanitar și depozit de alimente la sala de festivități Grădiștea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 50.000 lei

Pod peste Gârla Mare

Alocare 2018 BUGET LOCAL 20.000 lei

Modernizare trotuar între parcul tematic din satul Grădiștea și locul de joacă din satul Cunești / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 120.000 lei

Înființare trotuar pe porțiunea intrare sat Rasa - școala cu clasele V-VIII Rasa, comuna Grădiștea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 165.000 lei

Instalații de tratare a apei cu substanțe chimice, de filtrare a acesteia și retehnologizarea tehnică a stației de stocare și pompare apă din satul Grădiștea / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 250.000 lei

Elaborare Plan Urbanistic General / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 150.000 lei

Achiziționare arbori și arbuști ornamentali / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 15.000 lei

Construire sediu primărie / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 100.000 lei

Amenajare refugii bus elevi și amplasare copertine de protecție în satele Grădiștea și Cunești / Program finanţare BUGET LOCAL

Alocare 2018 BUGET LOCAL 50.000 lei

TOTAL 2.127.678,08 / Alocare 2018 CONSILIUL JUDEȚEAN 100.000 lei

EXCEDENT: 2.358.323,72 lei

LISTĂ DE INVESTIȚII: 2.127.678,08 lei

REZERVĂ: 230.645,64 lei

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.