Doamnele și domnișoarele din Chirnogi, sărbătorite de primarul Ion Ștefan

Doamnele și domnișoarele din Chirnogi, sărbătorite de primarul Ion Ștefan

Vineri, 8 martie, în localitatea Chirnogi, într-o locație foarte frumoasă, primarul Ion Ștefan a participat alături de peste 200 de persoane, preponderent femei, la sărbătorirea zilei de 8 martie, ziua internațională a femeii.

La acest eveniment a fost prezentă și o delegație a organizației județene PSD Călărași, condusă de vicepreședintele CJ Călărași, domnul Mihăiță Beștea, președintele organizației PSD Oltenița, care a transmis mesajul de felicitare pentru femeile din Chirnogi din partea președintelui organizației PSD Călărași și al CJ Călărași, domnul Vasile Iliuță.

De asemenea, domnul Mihăiță Beștea care a fost însoțit de reprezentanți ai organizației PSD Călărași și ai organizației municipale PSD Oltenița, a transmis organizației PSD Chirnogi și tuturor participanților la eveniment "succes” în acest an electoral, evidențiind activitatea și rezultatele obținute de primarul localității Ștefan Ion în acest mandat, care a reușit sa implementeze proiecte importante cu finanțări preponderent din fonduri europene prin POIM, PNRR, guvernamentale, prin Anghel Saligny cât și din bugetul local.

chirnogiflori2

În acest moment, sunt în derulare proiecte finanțate din fonduri europene, urmând ca în perioada următoare să se implementeze și proiecte prin programele PNI Anghel Saligny, POIM, CNI și Bugetul Local. Cu siguranță în acest an, prin aceste programe, comuna Chirnogi își va îmbunătăți esențial infrastructura și utilitățile.

Doamnele și domnișoarele participante, primarul și toți cei prezenți au fost felicitați și încurajați de ex-deputatul Aurel Nicolae care a fost prezent la eveniment.

“În cursul serii, cu sprijinul domnului președinte Vasile Iliuță, căruia ii mulțumim, a fost organizată și o tombolă cu mici cadouri care a făcut multe femei fericite. Sperăm ca asemenea evenimente să putem organiza cât mai des, să ne mai descrețim frunțile, să socializăm și să ne simțim bine. Toate femeile au primit flori, simbol al primăverii.”, a mai subliniat în mesajul transmis pe o rețea de socializare primarul Ion Ștefan.

chirnogiflori3

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.