Călăraşiul, în continuare fără un viceprimar!

Călăraşiul, în continuare fără un viceprimar!

Discuţiile contradictorii, pe alocuri chiar tăioase, purtate atât în partid cât şi în cadrul Executivului Primăriei l-au determinat pe Drăgulin să facă un pas în spate şi să amâne iniţierea Proiectului de hotărâre privind alegerea unui nou viceprimar, poziţie rămasă „liberă” după ce Dragoş Coman a optat pentru o carieră guvernamentală acceptând funcţia de ministru – secretar de stat în cadrul MTS.

Primarul, cu rang politic de preşedinte al partidului de guvernământ, şi l-ar fi dorit ca viceprimar pe Mircea Buzea, consilier local PDS însă colegii săi au stâmbat din nas preferând unul de-al lor. S-a vehiculat intens numele lui Cătălin Kosztelnik, un apropiat al celuilalt viceprimar, Viorel Ivanciu, liderul filialei locale a PNL. Pe listă au mai figurat la un moment dat şi Valentin Bucioveanu ori Alina Jipa.

Ca să evite escaladarea nemulţumirilor din partid, Drăgulin a preferat să tragă de timp sperând că va găsi o soluţie în perioada următoare.

Şi era cât pe ce să-l laud pe domnul preşedinte - primar Drăgulin, crezând că şi de data asta îşi va impune propria-i voinţă, aşa cum s-a întâmplat în cazul IŞJ Călăraşi.

Joi, în cadrul primei şedinţe ordinare de plen din acest an, pe ordinea de zi figurează şi Proiectul de hotărâre privind validarea mandatului unui consilier local. Astfel, locul lui Dragoş Coman va fi luat de Angelica Păun, poziţia a 14-a din lista de candidaţi PNL, propusă călărăşenilor în urmă cu 3 ani şi jumătate.

            

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.