S-a stabilit bugetul de implementare a Programului pentru școli pentru anul școlar 2019-2020

S-a stabilit bugetul de implementare a Programului pentru școli pentru anul școlar 2019-2020

În şedința Guvernului din 31 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre pentru stabilirea bugetului de implementare a Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2019-2020 și pentru modificarea și completarea HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023.

Prezentul act normativ stabilește bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2019-2020. Fondurile alocate cuprind și ajutorul financiar din partea Uniunii Europene, conform deciziei Uniunii Europene de punere în aplicare.

Valoarea totală a programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2019-2020 este de 540.474 mii lei (112.598.673 euro) și cuprinde ajutorul naţional în valoare de 455.598.484 lei(94.916.351 euro), precum și sume alocate de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor din partea Uniunii Europene 84.875.146 lei (17.682.322 euro).

Suma menționată va fi utilizată după cum urmează:

-  79.181 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi  38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative;

-  196.435 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.402 mii lei pentru derularea măsurilor educative;

-  188.054 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.

În anul școlar 2019-2020, Programul pentru şcoli al României se va adresa unui număr de 1.920.062 copii (preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat).

Sursa www.madr.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.