Guvern: Programul "Euro 200" se derulează şi în acest an

Guvern: Programul "Euro 200" se derulează şi în acest an

Executivul a aprobat miercuri, 3 aprilie 2019, printr-o hotărâre, derularea programului "Euro 200", în conformitate cu un nou calendar, valabil începând din acest an. Astfel, în conformitate cu acest grafic, alocarea sumei de două sute de Euro, sub formă de vouchere, se va face în perioada 22 iulie - 9 august, la nivelul unităţilor de învăţământ/universităţilor, urmând ca achiziţia efectivă a echipamentelor IT, la orice furnizor de profil, să se realizeze în intervalul 24 iulie - 10 octombrie 2019.

Ministerului Educaţiei Naţionale i-a fost alocată, prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, suma de 12 milioane de lei pentru derularea acestui program în care sunt aşteptaţi să aplice circa 12.000 de elevi şi studenţi.

Beneficiarii "Euro 200" sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. În cei 15 ani de aplicare a programului, au fost sprijiniţi în achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Programul "Euro 200" se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

BIROUL DE COMUNICARE al MEN

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.