„Gură de oxigen” pentru Primării

„Gură de oxigen” pentru Primării

Preşedintele Vasile Iliuţă a anunţat marţi în plenul şedinţei extraordinare de plen că pentru acest an, Consiliul Judeţean va suplimenta cu 16 milioane de lei sumele ce vor fi alocate Primăriilor din fondul constituit la dispoziţia CJ, în procent de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat (adică iniţial 11.912.000 lei).

Astfel Primăria Călăraşi va primi în plus faţă de suma stabilită iniţial de 212 mii lei, 1,566.000 lei. Şi Primăria Olteniţa va primi în plus 900 de mii, după ce iniţial îi fusese alocată suma de 200 de mii.

Toate celelate UAT (toate cele 50 de primării comunale şi celelalte 3, orăşeneşti), vor primi în plus fiecare câte 250 de mii de lei.

Suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa reprezintă fond la dispoziţia consiliului judeţean, acesta repartizandu-se integral în anul 2020 comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.