Cum s-au repartizat sumele din fondul constituit la dispoziţia CJ Călăraşi, în procent de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat în acest an

Cum s-au repartizat sumele din fondul constituit la dispoziţia CJ Călăraşi, în procent de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat în acest an

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Călăraşi, desfăşurat în sistem online vineri, 13 ianuarie, s-a aflat şi Hotărârea privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean Călăraşi, în procent de 6%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Judeţului Călăraşi, pe unităţi administrativ–teritoriale, pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024-2026.

Spre deosebire de anii precedenţi, Hotărârea nu va mai fi atacată la instanţa de contencios de prefectul liberal al judeţului, documentul, în forma votată, fiind rodul negocierilor politici dintre conducerile PSD şi PNL. Cel puţin aşa au dat asigurări preşedinţi celor două formaţiuni politice.

Sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, inclusiv cele încasate și nerepartizate unităților administrativ-teritoriale anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 38.176 mii lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean.

Prin hotărârea adoptată s-a aprobat repartizarea sumei de 36.110 mii lei, pe unităţi administrativ-teritoriale, potrivit Anexei nr. 1 de mai jos iar diferenţa rămasă nerepartizată în valoare de 2.066 mii lei se va aproba într-o şedinţă viitoare.

Municipiul reşedinţă de judeţ Călăraşi ar urma să încaseze suma de 2.100 mii lei iar celălalt municipiu al judeţului, Olteniţa, 1.000 mii lei. Oraşului Lehliu Gară i-a fost repartizată suma de 750 mii lei. Oraşul Fundulea figurează cu suma de 620 mii lei iar oraşul Budeşti condusă de un primar PP-usl dar aflat în sfera de influenţă a PNL, va primi suma de 450 mii lei.

Curcani, Dragoş Vodă, Gurbăneşti, Mânăstirea, Nana, Valea Argovei, Vâlcelele sunt localităţile rurale care vor primi cei mai mulţi bani, 1.150 mii lei. Urmează Borcea şi Modelu, fiecare cu câte 800 mii lei.

anexa

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.