Liga 4 | Seria A: Spicul vs. Venus, capul de afiș al rundei a 8-a!

Liga 4 | Seria A: Spicul vs. Venus, capul de afiș al rundei a 8-a!

Cel mai tare meci al rundei a 8-a în Seria A a campionatului județean de fotbal are loc sâmbătă, la Floroaica. De la ora 16.00, Spicul și Venus Independența se vor bate pentru cele 3 puncte absolut necesare în lupta pentru supremație.

Venus e pe primul loc cu punctaj maxim dar și cu un golaveraj strălucitor, 38-2, în vreme ce Spicul, echipa cu cele mai multe valori pe metrul pătrat e pe 3 la 5 puncte distanță.

Dunărea Ciocănești stă la pândă și speră să urce pe primul loc în cazul unui insucces al Venus-ului, coroborat desigur cu o victorie, de altfel previzibilă, în duelul cu Zarea Cuza Vodă.

Tot sâmbătă, AS Gâldău se va afla față în față cu ACS Roseți iar Unirea Dragalina, cu Conpet Ștefan cel Mare.

Etapa a 8-a, penultima a turului, se va încheia duminică odată cu finalul confruntării Victoria Lehliu – Dunărea Grădiștea.

UPDATE: Partida Spicul – Venus, amânată!?

Meciul dintre Spicul Vîlcelele și Venus Independența a fost amânat urmând a se disputa marți, 24 octombrie, de la ora 11.00. Cel puțin așa susține președintele AS Spicul, Alexandru Tatu care a “explicat” pe pagina de Facebook a clubului și motivele care stau la baza acestei amânări:

"Înainte de meciul cu Spicul Vâlcele, jucătorii echipei Venus Independenta au făcut subit intoxicatie alimentara și au depus la AJF Calarasi, prin președintele clubului lor, scutiri de efort și de repaus la domiciliu.

Intre timp unii dintre cei "scutiti" au jucat fotbal seara trecuta, intru-un turneu pe data 19 octombrie la orele 21:40 și, surpriza, au și înscris goluri, ei fiind legitimati și la minifotbal.

Opt jucători se pot îmbolnăvi, dar daca unii dintre ei joaca intre timp fotbal "imbolnaviti", e totala lipsa de respect pentru competitie!

Păcat de fotbal că s-a ajuns la așa nivel!

Nu contest documentele aduse de echipa Venus, dar când dai clic pe o pagina de socializare și vezi de exemplu un jucător care are scutire medica, cu numarul 19 și tot cu 19 a si jucat și a marcat, ce mai poti spune!", se arată în mesajul postat de Alexandru Tatu.

Etapa 8

Sâmbătă, 21 octombrie, ora 16.00

Spicul Vîlcelele – Venus Independența

Dunărea Ciocănești – Zarea Cuza Vodă

AS Gâldău – ACS Roseți

Unirea Dragalina – Conpet Ștefan cel Mare

Duminică, 22 octombrie, ora 14.00

Victoria Lehliu – Dunărea Grădiștea

Seria A | Clasament

1. Venus Independența   7   7   0   0   38-2     21

2. Dunărea Ciocănești     7   6   1   0   32-5     19

3. Spicul Vîlcelele            7   5   1   1   27-6     16

4. ACS Roseți                  7   3   1   3   24-9     10

5. Dunărea Grădiștea      7   3   1   3   18-15   10

6. Victoria Lehliu              7   2   1   4     8-18     7

7. Zarea Cuza Vodă         6   2   0   4   12-22     6

8. AS Gâldău                    7   2   0   5   12-24     6

9. Unirea Dragalina          6   0   1   5     7-29     1

10. Conpet Șt. Cel Mare   7   0   0   7     3-52     0

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.