Liga a 3-a / Modelu a câştigat derby-ul judeţului cu Borcea!

Inainte Agricola 6 2

Cel mai aşteptat joc al etapei a 21-a de către iubitorii fotbalului călărăşean a avut un câştigător cert. Sâmbătă după-amiază pe gazonul impecabil de la Modelu, Înainte a învins categoric cu 6-2 pe Agricola Borcea!

În minutul 4, Daniel Gheorghe a deschis scorul dintr-o fază în care jucătorii Borcei au reclamat o poziţie de ofsaid. În minutul 17 s-a rupt şi echilibrul numeric, Alex Iordănescu de la Agricola fiind eliminat pentru un fault asupra lui Paul Radu. Rămasă în 10, Agricola devine extrem de vulnerabilă încasând imediat golul al doilea, înscris de Clătinici în minutul 20.

Borcea are o uşoară revenire ba chiar Marian Şerban îl pune la încercare pe portarul modelean însă prima repriză se încheie cu un avantaj de două goluri pentru gazde.

După pauză, Modelu se dezlănţuie şi profitând de erorile oaspeţilor marchează succesiv prin D. Gheorghe (48), I. Alexa (52 şi 60) şi P. Radu (71), ultimul dedicând golul fratelui său aflat în tribună care a împlinit chiar în ziua jocului vârsta de 23 de ani.

Finalul aparţine Borcei care reduce din diferenţă prin A. Truţă (81) şi Al. Văduva (89).

E limpede că partida a fost dominată de gazde care au profitat la maxim nu doar de eliminarea lui Iordănescu (fiul celebrului antrenor Anghel Iorănescu) ci şi de erorile antrenorului oaspeţilor, Daniel Iftodi care şi-a aşezat total neinspirat elevii în teren.

Înainte Modelu îşi consolidează poziţia a 8-a ocupată în topul Seriei a 2-a strângând până acum 31 de puncte. În ultimele 5 etape, Modelu va avea doi musafiri de top, în ordine ASSCS Farul (et. 23 – 5 mai) şi respectiv Progresul Spartac (et. 25 – 19 mai), formaţii aflate pe primele două locuri cu acelaşi punctaj, 52 dar departajate de golaveraj.

De partea cealaltă, Agricola va avea un final de foc. Va juca acasă cu FC SB 2 (et. 22 – 28 aprilie), Sportul Chiscani (et. 24 – 12 mai) şi FC Voluntari 2 (et. 26 – 26 mai) şi în deplasare cu ACSM Olteniţa (et. 23 – 5 mai) şi Unirea Slobozia (et. 25 – 19 mai)

Inainte Agricola 6 2 3

 

Etapa a 21-a / Rezultate

 

Sportul Chiscani – Axiopolis  0-0

 

FCSB 2 - FC Voluntari 2           1-0

A marcat: T. Botă (85)

 

Delta Tulcea - ASSCS Farul     0-6

Au marcat: R. Stănescu (11), Cl. Dragu (54, 57, 82), L. Jallow (74), A. Cârstocea (90+3)

 

ACSM Olteniţa - Unirea Slobozia    0-2

Au marcat: V. Bucă (20), R. Stănescu (47)

 

Înainte Modelu – Agricola Borcea     6-2

Au marcat: D. Gheorghe (4, 48), C. Clătinici (20), I. Alexa (52, 60), P. Radu (71) / A. Truţă (81), Al. Văduva (88)

 

Metalul Buzău – Victoria Traian    7-1

Au marcat: M. Ion (10 - pen., 21), I. Radu (35, 40, 85), A. Iacob (59), V. Lungoci (63) / Ad. Moroşanu (27)

 

Progresul Spartac – CSM Râmnicu Sărat     3-1

Au marcat: G. Apostol (5), C. Stanciu (9), F. Sava (16 - autogol) / F. Sava (8)

 

Clasament

1. ASSCS Farul            21  16   4    1    73-20    52

2. Progresul Spartac     21  16   4    1    65-21    52

3. Axiopolis Cernavodă 21  15   3    3    54-21    48

4. Unirea Slobozia       21  14   2    5    70-30    44

5. Metalul Buzău         21  13   4    4    43-18    43

6. FC SB 2                  21  11   4    6    54-28    37

7. FC Voluntari 2         21  10   4    7    50-26    34

8. Înainte Modelu        21  10   1  10    60-47    31

9. CSM Rm. Sărat        21    7   3  11    26-44    24

10. Sportul Chiscani     21   4   3   14   17-68    15

11. Agricola Borcea      21   4   2   15   32-66    14

12. ACSM Olteniţa       21    2   7   12   23-47    13

13. Delta Dobrogea     21    3   1   17   21-75    10

14. Victoria Traian       21    1   0   20   13-90     3

 

Etapa a 22-a / Sâmbătă, 28 aprilie, ora 17.00

Axiopolis Cernavodă – Progresul Spartac

CSM Rm. Sărat – Delta Dobrogea

ASSCS Farul – Metalul Buzău

Victoria Traian – Înainte Modelu

Agricola Borcea – FC SB 2

FC Voluntari 2 – ACSM Olteniţa

Unirea Slobozia – Sportul Chiscani

Inante Agricola 6 2 2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.