Căpitan şi antrenor secund al Dunării, George Tomescu este un nume de legendă în futsalul românesc. A făcut parte din echipa naţională de seniori a României care a disputat primul meci international pe 19 iunie 2003 împotriva reprezentativei Bulgariei, la Bucureşti (scor 4-3) marcând şi primul gol pentru tricolori.
În Final Four-ul Cupei României, desfăşurat recent la Călăraşi, Tomescu a fost mai mult “mintea limpede” de pe margine oferind de fiecare dată sfaturi extrem de utile colegilor săi mai tineri. Luna viitoare, mai exact pe 14 aprilie, George Tomescu va împlini 40 de ani. A promis pentru www.arenamedia.ro că va continua să joace atâta vreme cât îl ţin picioarele.
George, felicitări! Cum ai reuşit?
Cu greu.
Te mai ţin picioarele?
Mă mai ţin, da.
Eşti căpitanul echipei...
Da, sper să predau.
George, când a fost mai greu, sâmbătă sau duminică?
Eu nu am jucat aşa de mult, a trebuit să-i încurajez de pe margine. Parcă a fost mai greu sâmbătă decât duminică.
Adică Autobergamo Deva ţi s-a părut adversarul mai bun.
Sâmbătă a fost adversarul mai bun, într-adevăr. Duminică a fost mai greu prin prisma faptului că băieţii au fost un pic obosiţi după meciul de sâmbătă. A fost încărcătură mare sâmbătă dar cu publicul şi cu atmosfera care s-a creat la finală, nu aveam cum să pierdem.
Când ţi-ai dat seama că putem să câştigăm trofeul?
Sincer, de când am făcut transferurile.
Adică din vară.
Din vară, da. Ne-am pus obiectiv ori cupa ori campionatul şi ne-am bazat pe calitatea jucătorilor pe care i-am adus. Cred că asta a fost.
Îmi imaginez că aţi muncit foarte mult ca să ajungeţi şi la omogenitate.
Da, noi muncim de 6 ani de zile de când suntem la Liga I, dar se pare că ne-au lipsit câţiva jucători pe care anul acesta i-am ghicit.
Să visăm şi la event?
Cu siguranţă, acum suntem un pic euforici. Când urci pe o scară, mereu îţi doreşti să ajungi mai sus. Cine nu-şi doreşte?
Vei continua şi la anu’?
Da, cu siguranţă. Eu nu vreau să mă las. Vreau să joc. Cât mă ţin picioarele, vreau să joc.
Câţi ştiu că eşti singurul jucător de la Dunărea, aproape călărăşean, care a debutat la primul meci al echipei naţionale?
Cu ajutorul dumneavoastră sper cât mai mulţi acum.
Cum a fost atunci? Era futsalul mai uşor?
A fost cu mult timp în urmă, pe 19 iunie 2003, contra Bulgariei. A fost un început şi atunci la fel, emoţii…
Era mai greu futsal atunci sau acum?
Acum e mai greu. E mult mai tacticizat. Da, e mult mai greu acum.
Atmosfera cum ţi se pare la Călăraşi? La finală cum a fost?
La finală a fost cum nu am trăit de 6 ani de când sunt eu la Călăraşi. Poate nici la meciurile naţionalei când au jucat aici nu a fost aşa emulaţie şi atâta ajutor din partea publicului. Nu doar că au venit şi au stat pe scaune, s-au şi ridicat şi au făcut valuri. Şi acum mi se ridică părul pe mine când mă gândesc. De vis!
George, am văzut că te ocupi şi de echipa de juniori, probabil şi de copii mâine, poimâine. Ce le transmiţi, cele spui, ce le insufli?
Suntem un exemplu pentru ei. Şi ei au ajuns anul trecut în finala cupei, şi ei au văzut că se poate. Cu ajutorul mass-media poate aducem mai mulţi copii din Călăraşi la futsal. E un sport frumos şi merită să vină să încerce.