Futsal / Dunărea, eşec la Miercurea Ciuc!

Futsal / Dunărea, eşec la Miercurea Ciuc!

Prima parte a derby-ului Seriei A a play – off-ului ligii I la futsal, desfăşurată miercuri seară la Miercurea Ciuc s-a încheiat cu victoria previzibilă a gazdelor. Clasată pe primul loc la finele sezonului regular, Imperial WET s-a impus cu 5-2 în faţa Dunării, câştigătoarea “la zi” a Cupei României.

Echipa antrenată de Cosmin Gherman a început în forţă, deschizând scorul încă din minutul 5 prin internaţionalul Florin Matei. În ciuda entuziasmului gazdelor, Dunărea egalează după 5 minute şi 10 secunde prin spaniolul Yanez Galan care-l învinge cu un şut set, puternic pe conaţionalul său, portarul Victor Lopez. Imperial revine rapid în joc şi se desprinde pentru a doua oară pe tabelă în minutul 12, după reuşita unui alt spaniol, Alvaro De Luis Yubero.

Dunărea ar fi putut egala în minutul 18 dacă Yanez Galan n-ar fi ratat o lovitură de la 10 metri primită de echipa noastră pentru cele 6 faulturi comise de gazde.

După pauză, Imperial se desprinde, punctând succesiv prin acelaşi Alvaro (22), ucraineanul, Denys Ovsyannikov (34) şi Mario Duque Velască (tot în minutul 34). Dunărea a mai avut o palidă tresărire de orgoliu marcând al doilea şi ultimul gol al meciului prin veteranul, George Tomescu cu 19 secunde înainte de fluierul final al jocului.

Cu o echipă formată din foşti campioni ai ţării cu Informatica ori City’us Tg. Mureş, Imperial WET Miercurea Ciuc e, poate, în acest moment cea mai bună echipă din România! Returul cu ciucanii va avea loc la Călăraşi în jurul datei de 26 aprilie.

Play – off-ul continuă în Seria A cu partida dintre Informatica şi Imperial WET, programată la Timişoara pe 9 aprilie, de la ora 18.00.

Pentru Dunărea urmează o pauză de circa două săptămâni, generată şi de o acţiune a echipei naţionale. Pe 20 aprilie, Şoty&Co se vor deplasa la Timişoara pentru returul cu Informatica.

 

Imperial WET – Dunărea Călăraşi 5-2 (2-1)

Au marcat: Florin Matei (04:30), Alvaro (11:57, 21:30), Denys Ovsyannikov (33:17), Mario Duque Velasco (33:48) / Yanez Galan (09:40), George Tomescu (39:41)

Imperial WET: 15. Victor Lopez Gonzales – 13. Stefan Rakic, 8. Denys Ovsyannikov, 6. Mario Duque Velasco, 12. Andre Luiz  Nogueira.

Rezerve: 23. Cristian Matei, 7. Bogdan Covaci, 33. Laszlo Szocs, 83. Florin Matei, 99. Dmytro Bondar, 14. Alvaro De Luis Yubero, 10. Levente Tanko, 27. Gică Dospinescu, 25. Marian Porea.

Antrenor: Cosmin Gherman

Dunărea: 21. Igor Garcia – 15. Cesar Ribeiro, 8. Marian Şotârcă, 14. Yanez Galan, 7. Marian Plugaru.

Rezerve: 1. Andrei Moldovanu – 9. Gelu Niţu, 11. Rodrigo Coelho, 17. Thyago Monteiro, 3. George Tomescu, 5. Robert Vârlan, 12. Paulo Pinto, 2. Ionuţ Movileanu.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

Seria A / Program jocuri

Et. 1 / Dunărea – Informatica Timişoara 3-1

Et. 2 / Imperial WET Miercurea Ciuc – Dunărea 5-2

Et. 3 / 9 aprilie, ora 18.00: Informatica Timişoara – Imperial WET

Et. 4 / 20 aprilie: Informatica Timişoara – Dunărea

Et. 5 / 26 aprilie: Dunărea – Imperial WET

Et. 6 / 4 mai: Imperial WET – Informatica Timişoara

Clasament Seria A

  1. Imperial WET M. Ciuc    1   1   0   0   5-2   6p
  2. Dunărea Călăraşi           2   1   0   1   5-6   4p
  3. Informatica Timişoara    1   0   0   1   1-3   0p

 

Seria B / Program jocuri

Et. 1 / FK Odorheiu Secuiesc – United Galaţi 2-5

Et. 2 / Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc 6-1

Et. 3 / 6 aprilie, ora 18.45: United Galaţi – Autobergamo Deva

Et. 4 / 20 aprilie: United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc

Et. 5 / 26 aprilie: FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva

Et. 6 / 4 mai: Autobergamo Deva – United Galaţi

Clasament Grupa B

  1. United Galaţi                    1   1   0   0   5-2     6p
  2. Autobergamo Deva        1   1   0   0   6-1     4p
  3. FK Odorheiu Secuiesc   2   0   0   2  3-11   0p

sursa foto Facebook Imperial WET Miercurea Ciuc