Cupa României | Optimile de finală, programate în perioada 9-11 februarie

Cupa României | Optimile de finală, programate în perioada 9-11 februarie

În perioada 9-11 februarie 2021 sunt programate partidele din optimile de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021.

Primul meci se va desfășura marți, 9 februarie, începând cu ora 19.00 între Petrolul Ploiești și Poli Iași.

Miercuri, 10 februarie sunt programate nu mai puțin de 3 dueluri. De la ora 14.30 de minute Farul forțează calificarea în sferturi în fața Chindiei Târgoviște.

Pe Cluj Arena, Universitatea vrea să fie buturuga mică care s-o răstoarne pe UTA Arad, duelul debutând la ora 17.15.

Seara vă oferă un “clasic”, Dinamo vrea să-și ia revanșa după înfrângerea din campionat în fața deținătoarei trofeului, FCSB. Partida va începe la ora 20.30 de minute și se va desfășura pe Dinamo Central.

Joi vor avea loc și ultimele 3 confruntări. Din liga a 2-a, Viitorul Pandurii e gata de o surpriză în fața Gazului (ora 15.00). Pe Dan Păltinișanu din Timișoara se vor duela actuala și fosta echipă a lui Dan Alexa, ASU Poli și Astra Giurgiu (ora 17.45).

Faza se încheie în Moldova, FC Botoșani și Universitatea Craiova luptând cu șanse relative egale pentru un loc în sferturi (ora 20.30).

Meciul Dunărea Călărași – Turris-Oltul Turnu Măgurele nu se va disputa, ca urmare a deciziei oaspeților de a se retrage din competițiile FRF. Prin urmare, echipa noastră se califică în sferturi, performanță pe care a mai atins-o și în ediția 2018-2019.

Optimi de finală / Program jocuri

Marți, 9 februarie

Petrolul Ploiești – CSM Politehnica Iași, ora 19:00

Miercuri, 10 februarie

Farul Constanța – Chindia Târgoviște, ora 14:30

Universitatea Cluj – UTA Arad, ora 17:15

Dinamo – FCSB, ora 20:30

Joi, 11 februarie

Viitorul Pandurii – Gaz Metan Mediaș, ora 15:00

ASU Politehnica Timișoara – Astra, ora 17:45

FC Botoșani – Universitatea Craiova, ora 20:30

Partidele vor fi transmise în direct la Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport

Meciurile se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Deținătoarele trofeului în ultimii 5 ani

2019-2020 FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe 1-0

2018-2019 FC Viitorul – Astra Giurgiu 2-1

2017-2018 Univ. Craiova – Hermannstadt 2-0

2016-2017 FC Voluntari – Astra 1-1 (5-3 pen.)

2015-2016 Dinamo – CFR Cluj 2-2 (4-5 pen.)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.