Dunărea / Pîrvulescu: Mă bucură atitudinea jucătorilor şi pe aceasta cale le mulţumesc

Dunărea / Pîrvulescu: Mă bucură atitudinea jucătorilor şi pe aceasta cale le mulţumesc

Dunărea a obţinut sâmbătă o victorie reconfortantă în faţa gorjenilor de la Pandurii Tg. Jiu, scor 4-0, rezultatul dar şi evoluţia jucătorilor fiind evidenţiate de preşedintele Eugen Pîrvulescu. „În primul rând mă bucur foarte mult pentru că am obţinut cele 3 puncte. Sincer, îmi era puţin teamă pentru că aţi văzut, Pandurii Tg. Jiu câştigase la Metaloglobus, noi veneam după anunţul făcut de FRF privind depunctarea şi sincer mi-a fost puţin teamă de acest joc. Dar mă bucur că jucătorii au intrat montaţi, au avut atitudine, dăruire, au respectat indicaţiile tehnicianului şi zic că a ieşit un joc frumos cu 4 goluri, plus alte câteva ocazii clare de a marca. Mă bucură atitudinea jucătorilor şi pe aceasta cale le mulţumesc.” a declarat Pîrvulescu care speră ca Dunărea să obţină cele 3 puncte şi din confruntarea din deplasare cu Daco Getica, programată sâmbăta viitoare. “Venim după al 6-lea rezultat pozitiv şi avem nevoie de  puncte. Sunt foarte importante şi cele 3 puncte din jocul cu Daco Getica. Sperăm să ne întoarcem cu toate cele 3 puncte de la Bucureşti.” a conchis preşedintele executiv al “galben – albaştrilor”.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.