Dunărea Călărași | Bani mai mulți pentru o investiție sigură!

Dunărea Călărași | Bani mai mulți pentru o investiție sigură!

Joia trecută, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean, convocat de îndată, s-a aflat și Proiectul de hotărâre privind aprobarea contractului de finanțare a activităților sportive, ale Asociației Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași pe anul 2024.

Concret, e vorba de vreo 4,4 milioane lei, sumă care ar putea genera păreri pro sau contra. E bine sau nu cum a procedat CJ Călărași, în realitate singurul finanțator din rândul celor 3 membri asociați ai AFC Dunărea 2005 Călărași? Dacă ne-am raporta la faptul că și anul trecut, de pildă, suma care a fost chiar un pic mai mare, de 4,8 milioane lei, n-a produs și revirimentul sportiv mult așteptat (vă reamintesc că am jucat în play-out și nu play-off!), da, e o problemă. De ce să pompăm bani întruna în ”ceva” care nu mai aduce satisfacțiile de odinioară? Dar dacă privim această sumă ca pe o altă etapă necesară de reașezare a clubului pe traiectoria performanței sportive, atunci, da, este de apreciat efortul asumat de Consiliul Județean și de data asta.

Performanța sportivă nu trebuie să mai fie livrată doar de către seniori, tradusă prin promovarea într-o ligă imediat superioară. Se întâmplă asta de zeci de ani de zile și din nefericire contabilizăm mult mai multe eșecuri decât victorii. În cadrul clubului AFC Dunărea Călărași 2005 învață tainele fotbalului peste 150 de copii și juniori despre care, din păcate, știm prea puține lucruri. Astfel de bugete aprobate trebuie să conțină în mod explicit sume apreciabile și pentru dezvoltarea sectorului juvenil. Adică bani nu doar pentru deplasări sau amărâte de sandvișuri.

De când scriu despre Dunărea (și vorbesc de aproape 30 de ani), prioritate au avut seniorii. Aproape totul pentru ei, aproape nimic pentru copii și juniori . Toți cei care au condus vremelnic clubul au pus prea puțin preț pe acest sector juvenil, în realitate o ”avere” pe care au lăsat-o să li se prelingă printre degete. Au preferat să pompeze banii pe niște obiective efemere, îndeplinite rareori mai mult de niște mercenari, în fața cărora s-au mai și căciulit, în loc să investească sănătos și constant în acești copii care la vârsta asta au mare nevoie și de un medic, de un nutriționist sau de un psiholog. Și nu numai! Apetitul pentru performanță nu se construiește săptămânal cu doar câteva ședințe de pregătire plus meciul de campionat. N-are rost să mai creștem niște roboței cărora pe la 18 sau 19 ani li se termină și bateriile, și pășesc în viața reală debusolați, frustrați, ignoranți dar convinși că tinerețea o să dureze o veșnicie. În toată această perioadă crudă, de formare, copiii și juniori au nevoie de sprijini, de suport, pe care mulți dintre ei nu-l găsesc nici măcar în mediul familial.

Nădăjduiesc că încă nu e timpul pierdut, salvând măcar această generație care ar putea să ne aducă și satisfacții procedând subtil la îmbunătățirea raportului de finanțare în cadrul clubului. E nevoie doar de puțină răbdare ca să avem apoi și rezultatele visate. Sunt convins că atunci nici finanțarea primită de la CJ Călărași, oricine s-ar afla acolo, n-ar mai stârni atâtea controverse. Pentru că n-ar mai fi așa de...mare!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.