Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală

Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală

Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală în acest sens, se arată în regulamentul privind condiţiile necesare pentru reluarea competiţiilor sportive organizate în aer liber din 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

"Prin derogare de la prevederile stipulate în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 583/842/2020, structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără a fi necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii, în cazul apariţiei unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul propriilor sportivi şi staff tehnic. În cazul în care structura sportivă îşi asumă decizia de a renunţa la cantonamentul în regim închis, aceasta întocmeşte proceduri proprii, specifice ramurii sportive, care să stabilească măsuri pentru protejarea sănătăţii participanţilor la activitatea sportivă, în condiţiile legii;- în cazul în care se produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate", se arată în documentul citat.

Jucătorii, componenţii staff-ul tehnic şi medical, personalul de suport implicat în activitatea echipelor, arbitrii şi observatorii vor fi testaţi cu 2-3 zile înainte de primul meci, dar şi din 14 în 14 zile. Dacă, în orice moment, una dintre persoanele menţionate dezvoltă simptome COVID-19, aceasta se izolează şi se testează RT-PCR.II.

Numărul persoanelor care îndeplinesc fiecare funcţie esenţială în parte va fi stabilit de organizatorul competiţiei prin norme, cu încadrarea în numărul maxim de persoane prevăzut în prezentul regulament. Persoanele implicate în organizarea meciului la stadion/teren de joc (inclusiv presa) vor trece prin filtru epidemiologic (chestionar stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii, termometrizare) înainte de a pătrunde pe stadion/terenul de joc. Sunt exceptate delegaţiile celor două echipe (jucători, staff tehnic), dat fiind că acestea se află în programul de pregătire în regim de carantină şi se supun calendarului de testare. Acest triaj va fi realizat de echipajul medical prezent la stadion/terenul de joc pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Persoanele care nu întrunesc criteriile triajului epidemiologic nu au acces pe stadion/terenul de joc.

Înainte ca delegaţiile echipelor să ajungă la stadion/terenul de joc va fi făcută dezinfectarea încăperilor şi spaţiilor comune. De asemenea se va asigura de către organizator ventilarea zonelor închise, fără recircularea aerului. Vestiarele celor două echipe şi al arbitrilor vor fi sigilate după igienizare până la sosirea acestora.

În zona vestiarelor va fi desemnată o persoană care se va ocupa de dezinfectarea spaţiilor comune atinse cu mâinile. Aceasta va purta în permanenţă mască de protecţie şi mănuşi şi va păstra distanţa recomandată faţă de jucătorii echipelor, staff şi brigada de arbitri.

Echipele vor ajunge la stadion/terenul de joc la ore diferite, astfel: echipa gazdă cu 75 de minute înaintea începerii jocului, iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start al jocului.

Jucătorii vor veni la stadion/terenul de joc cu echipamentul necesar pentru joc în propriile genţi, acesta fiind distribuit de către responsabilul de echipament al echipei la baza de cantonament/hotel fiecărui jucător în parte, înainte de plecarea spre stadion/terenul de joc.

Se recomandă ca, acolo unde există posibilitatea de folosire a unor spaţii libere adiacente ca vestiare suplimentare, acestea să fie utilizate de jucătorii de rezervă. Dacă acest lucru nu este posibil, jucătorii de rezervă vor merge direct pe suprafaţa de joc sau la propriile bănci de rezerve unde vor sta până la ieşirea jucătorilor titulari la 'încălzire' (după aceasta vor putea merge la vestiar pentru a se echipa).

Jucătorii celor două echipe nu vor ieşi în acelaşi timp la 'încălzire' şi se recomandă ieşirea acestora la o diferenţă de câteva minute, la fel ca şi întoarcerea la vestiar de pe teren la sfârşitul încălzirii. Este interzisă staţionarea sau încălzirea preliminară a jucătorilor (gimnastică/streching) în spaţiile interioare/holuri de acces limitrofe vestiarelor.

Dispunerea materialelor sportive pe terenul de joc pentru încălzirea jucătorilor va fi făcută astfel încât să susţină distanţa de minimum 2 metri dintre jucători. De asemenea, mingile folosite atât la încălzire, cât şi la joc vor fi dezinfectate. Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar. Este de preferat ca acestea să se desfăşoare înaintea sosirii la stadion/terenul de joc, în spaţii deschise (aer liber) sau în săli/incinte unde se poate păstra distanţa de 2 metri între participanţi.

Intrarea pe teren a echipelor se va face fără copii însoţitori (copii escortă) şi fără mascote. Nu se vor face poze de grup la centrul terenului (fotografii din Zona 1 au voie să se poziţioneze doar în spatele porţii şi doar după linia fotografilor). Se va evita ceremonia salutului prin strângere de mână la începutul jocului.

Distanţa dintre persoanele de pe banca tehnică de cel puţin 2 m trebuie constant menţinută. Aceasta va putea fi făcută prin adăugarea lângă banca tehnică, dacă este nevoie, a mai multor scaune aşezate la respectiva distanţă. Atât stafful tehnic, medical, cât şi jucătorii de rezervă vor purta măşti pe toata durata jocului (prin excepţie, antrenorul delegat să ofere indicaţii tehnice poate să nu poarte mască).

La sfârşitul jocului, folosirea duşurilor se va face numai respectând o distanţă de 2 metri între persoane.

Toţi reprezentanţii presei care asistă la meci trebuie să declare că sunt de acord să respecte normele de igienă şi să se supună examenelor medicale. Zona de lucru media şi zona mixtă vor fi închise şi, prin urmare, atât conferinţa de presă de după joc, cât şi interviurile de la zona mixtă nu vor mai avea loc. Declaraţiile de la sfârşitul jocului vor fi oferite doar deţinătorilor de drepturi TV, la flash interviuri. Masa presei trebuie să aibă o capacitate de trei ori mai mare decât numărul jurnaliştilor acreditaţi, pentru a se respecta astfel distanţa de 2 metri între aceştia. Se va păstra distanţa minimă la poziţionarea camerelor şi în tribuna mass-media. Acolo unde nu este posibilă reducerea aglomerării în alt fel, furnizorul de servicii va instala pereţi despărţitori din plexiglas.

Se va amenaja la stadion/terenul de joc un spaţiu de izolare pentru cel puţin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie bine ventilată, să nu comunice cu alte incinte sau spaţii definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente în zonele 1 şi 2 orice persoană care prezintă simptome până la un consult de specialitate/testare/evacuare. În cazul depistării unui caz suspect de COVID-19 se anunţă imediat personalul medical aflat la stadion/terenul de joc şi obligatoriu direcţia de sănătate publică locală şi serviciul de urgenţe 112. Această încăpere este folosită doar pentru o astfel de situaţie.

Organizatorii competiţiei vor opri desfăşurarea meciurilor care implică echipele aflate sub incidenţa anchetei epidemiologice în cazul depistării unui caz suspect de COVID-19.

Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

La 15 mai, o dată cu încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, sportivii de performanţă şi-au reluat antrenamentele centralizate, dar în condiţii speciale, aceştia fiind testaţi înainte de intrarea în cantonament şi obligaţi să se pregătească în grupuri restrânse respectând în acelaşi timp distanţarea socială.

sursa www.agerpres.ro