Investițiile de anvergură în regiunile mai puțin dezvoltate, stimulate printr-o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei

Investițiile de anvergură în regiunile mai puțin dezvoltate, stimulate printr-o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei

Ministerul Finanțelor propune o nouă schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

„Venim cu această propunere pentru că vrem să atragem în România investiții de mare anvergură, pe care să le orientăm către regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, pentru un suflu nou de dezvoltare și prosperitate în aceste zone. Punem accent pe efectul multiplicator al investițiilor: nu numai că vor stimula competitivitatea unor ramuri industriale cu tradiție în România, dar vor crea și oportunități de angajare pentru mii de cetățeni din întreaga țară. Vedem că ajutoarele de stat acordate de MF în perioada 2007–2023 s-au dovedit un instrument real de stimulare a atragerii de investiţii şi creării de noi locuri de muncă: până acum s-au emis 304 acorduri pentru finanțare în vederea susținerii de investiții în valoare de 6,7 miliarde euro, care generează peste 61.000 locuri de muncă. Valoarea contribuţiilor directe generate de proiectele de investiţii este undeva la 4 miliarde euro”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat

Pot fi beneficiarii ajutorului de stat, întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

Criterii generale

- Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;

- Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;

- Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;

- Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;

- Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.

- Suplimentar pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibili, suplimentar față de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.

Criterii de eligibilitate cumulative pentru investiții:

a) să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare in cazul județului Ilfov);

b) să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei;

c) să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;

d) să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ; e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi de schemă;

f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026. Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparență decizională.

Sursa www.mfinante.gov.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.