Apreciere de mici dimensiuni a euro, + 0,0034 lei

Apreciere de mici dimensiuni a euro, + 0,0034 lei

Creșterea aversiunii față de risc, care s-a conturat în marile piețe financiare, a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Leul nu a fost ocolit de această evoluție, iar media euro a urcat joi de la 4,8768 la 4,8784 lei, nou record istoric, într-o ședință în care cotațiile din piața locală au crescut la 4,874 – 4,883 lei, tendință care ar putea provoca noi creșteri ale cursului în zilele următoare.

Totuși, deprecierea leului este cea mai mică din regiune, de doar 0,0034 lei în ultimele două zile, ceea ce nu ar trebui să creeze o stare de disconfort în rândul populației.

Piețele așteptau o nouă intervenție a președintelui Rezervei Federale americane, în condițiile în care în ultimele săptămâni s-a observat o creștere a prețurilor obligațiunilor Trezoreriei SUA iar prognozele indică o majorare a inflației.

Cursul dolarului a crescut de la 4,0341 la 4,0503 lei, după ce euro s-a depreciat la 1,2027 – 1,2067 dolari.

Moneda elvețiană continua evoluția depreciativă, la 1,108 – 1,114 franci/euro, pe fondul reducerii plasamentelor în așa-zisele valori „refugiu” cum sunt și aurul sau yenul japonez. Aceasta a provocat o scădere a cursului de la 4,4068 la 4,3880 lei, o valoare apropiată de cea atinsă la sfârșitul lui decembrie 2019.

În opinia analiștilor moneda elvețiană se îndreaptă către următoarea rezistență de la 1,1257 franci/euro, vârf atins în 2018.

Stabilitatea față de moneda unică a făcut ca media lirei sterline să crească ușor, de la 5,6412 la 5,6437 lei.

Uncia se tranzacționa joi aproape de pragul de 1.700 dolari, la 1.709 – 1.721 dolari, iar prețul gramului de aur a coborât de la 223,8538 la 223,2049 lei.

Evoluția ascendentă a dobânzilor interbancare, care a început în urmă cu două săptămâni, s-a temperat iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,70 la 1,69%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,74% iar indicele la 12 luni a alunecat de la 1,77 la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze continua să se deprecieze, de la 4,5393 la 4,5540 zloți/euro. La rândul ei, moneda maghiară scădea de la 363,55 la 364,56 forinți/euro.

S-au înmulțit opiniile conform cărora bitcoin va atinge pragul de 100.000 dolari. Chiar mai mult, pentru anul viitor se anticipează o creștere până la 150.000 dolari, conform lui William Quigley, cofondator al firmei de investiții Magnetic. Cei care au încredere în moneda digitală văd atingerea, în următorii zece ani, a unei valori de 1 milion de dolari.

Joi, după o creștere pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 52.000 dolari, bitcoin a scăzut spre 48.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu