493 de tineri fermieri vor beneficia de fonduri europene prin PNDR 2020 în valoare de peste 20,2 milioane de euro

493 de tineri fermieri vor beneficia de fonduri europene prin PNDR 2020 în valoare de peste 20,2 milioane de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri pentru finanţarea exploataţiilor agricole, depuse în sesiunea derulată la nivel naţional şi, pentru prima oară, în diaspora la nivelul întregii Uniuni Europene, în perioada 15 iulie - 15 octombrie 2020.

AFIR a primit online 778 de solicitări de finanţare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanţare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de către tinerii fermieri români care lucrează în străinătate (componenta diaspora).

Cele mai multe solicitări de finanţare, 200, au fost depuse de tinerii fermieri pentru investiţii în horticultură, valoarea lor fiind de 8,16 milioane de euro. De asemenea, AFIR a primit 146 de cereri de finanţare pentru culturi de câmp, cu o valoare de 5,94 milioane de euro.

Pentru culturi mixte, 138 de tineri fermieri au depus solicitări de finanţare în valoare de 5,63 milioane de euro. Totodată, o altă ramură agricolă care a prezentat interes este apicultura, pentru care s-au depus 97 de cereri de finanţare, în valoare de 3,88 milioane de euro.

Cu privire la investiţiile mixte, atât vegetal, cât şi zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanţare, însumând 3,43 de milioane de euro.

Pentru creşterea bovinelor de lapte, 75 de tineri fermieri au depus proiecte, valoarea investiţiilor solicitate fiind de 3,12 milioane de euro. Alte 22 de cereri de finanţare s-au depus la AFIR pentru investiţii în ferme mixte de animale, cu o valoare de aproximativ 1 milion de euro. Pentru investiţii în creşterea ovinelor, caprinelor şi bovinelor de carne, 10 tineri fermieri au depus cereri de finanţare în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro.

Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanţare 493 de proiecte, în valoarea totală de 20,2 milioane de euro. Selecţia proiectelor a fost făcută în funcţie de punctajul obţinut de fiecare proiect în parte şi de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile.

Fondurile nerambursabile pentru finanţarea proiectelor eligibile sunt asigurate prin submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.