Amenajarea primelor stații de încărcare electrică auto din municipiul Călărași a intrat în linie dreaptă!

Amenajarea primelor stații de încărcare electrică auto din municipiul Călărași a intrat în linie dreaptă!

Potrivit contractului de proiectare și execuție semnat în cursul zilei de joi, 9 iulie 2020, în aproximativ 3 luni cele patru puncte de încărcare auto electrică vor fi finalizate. Acestea se vor regăsi în următoarele locații:

  • Strada Flacăra – parcare sediu Primărie 2
  • Zona Bulevardul 1 Mai – parcare Spitalul Județean de Urgență Călărași
  • Strada Stejarului în zona parcare Bancpost – zona Centru Sera
  • Strada 1848, intersecția cu strada București

La fiecare stație de reîncărcare pot fi alimentate 3 autovehicule simultan, astfel că, prin proiect vor fi amenajate și câte 3 locuri de parcare cu această destinație.

Odată cu finalizarea acestui proiect, Municipiul Călărași va fi printre primele UAT-uri din țară cu stații de încărcare auto electrică amenajate cu ajutorul finanțării obținute din partea Administrației Fondului pentru Mediu.

Sursa Facebook Primăria Municipiului Călăraşi