Călăraşi / Prefectura va avea doi subprefecţi!

Călăraşi / Prefectura va avea doi subprefecţi!

Deşi de la începutul anului ne tot ameninţă cu „tăierile”, susţinând că nu mai sunt bani de tocat aiurea, liberalii sunt foarte atenţi însă cu clientela de partid. Cea care a mărşăluit pe străzile patriei ca să-i convingă pe români de beneficiile României Educate, anul trecut.

În acest sens, „cei mai buni” membri de partid sunt sau urmează să fie promovaţi în funcţii de conducere. Iar Instituţia Prefectului e locul unde lucrurile merg ca unse. Că se poate doar din pix. La Călăraşi ca să împace şi capra şi varza, Guvernul condus de Orban cel bun, va propune doi subprefecţi, prevalându-se de prevederile Codului Administrativ care în cazul de faţă e foarte bun în raport cu „nevoile” PNL-ului.

Primul nume cert este al lui Nicolae Dumitru, inspector şef adjunct în cadrul ITM Călăraşi, susţinut, spune lumea din partid, de europarlamentarul Dan Motreanu, liberal influent la Centru. Pentru cel de-al doilea loc se bat ca la Politehnică pe vremuri Ion Stan, director al Direcţiei Agricole şi Nicolae Chirana, director adjunct al AJOFM Călăraşi. Cele mai mari şanse le-ar avea Ion Stan, susţinut din capul locului de senatorul Filipescu. Omul a mai fost subprefect, ştie cu ce se mănâncă treaba şi în plus e destul de muncitor.

Dar cum vor ajunge ambii acolo? Păi, prima condiţie, cea de funcţionar public e îndeplinită. A doua e pe cale să se producă. Aleşii partidului se vor transfera pentru o scurtă perioadă în cadrul Prefecturii iar de aici vor fi „detaşaţi” ca subprefecţi. E o portiţă pe care au identificat-o liberalii tot în cadrul Codului Administrativ. Altfel, ar fi trebuit ca cei doi să fi fost musai înalţi funcţionari publici.

La fel s-a procedat şi în cazul actualului prefect Marian Stoica, nevoit să dea examen de intrare în corpul funcţionarilor publici la Primăria oraşului Măgurele iar de acolo s-a transferat la Primăria Călăraşi şi de aici la Prefectură.

Pe scurt, nu sunt bani pentru salarii, în schimb se găsesc marafeţi pentru clientela de partid care trebuie şi ea într-un fel premiată pentru eforturile depuse în cele două campanii electorale în 2019.

CODUL ADMINISTRATIV

ARTICOLUL 249

Rolul prefectului și al subprefectului

(5) Pentru îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecți. Prefectul municipiului București este ajutat de 3 subprefecți.

ARTICOLUL 250

Statutul prefectului și al subprefectului

Funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții din categoria înalților funcționari publici.