MFP: Nivelul accizei pentru ţigarete se majorează de la 1 septembrie pentru evitarea declanşării procedurii de infringement

MFP: Nivelul accizei pentru ţigarete se majorează de la 1 septembrie pentru evitarea declanşării procedurii de infringement

Nivelul accizei totale pentru ţigarete se majorează, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete, potrivit proiectului de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

"Pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanţa cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se impune creşterea nivelul accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete", se explică în Nota de fundamentare a proiectului

De asemenea, precizează documentul, ţinând cont că, potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete.

Reprezentanţii MFP menţionează că, având în vedere că nivelul accizei totale pentru ţigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi în vederea asigurării respectării prevederilor Directivei Europene se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în Codul fiscal,

Nivelul accizei totale pentru ţigarete este în prezent de 483,74 lei/1.000 de ţigarete. Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP) aferent anului 2018 este de 16,799 lei/pachet.

În acest moment, acciza globală pe ţigarete reprezintă 57,59% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

Creşterea accizei pentru ţigarete va aduce bugetului venituri suplimentare de 159,4 milioane de lei în acest an, 699,6 milioane de lei în anul următor şi 857,4 milioane de lei în 2021, potrivit Notei de fundamentare.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.