Guvernul urmează să adopte săptămâna viitoare rectificarea bugetară

Guvernul urmează să adopte săptămâna viitoare rectificarea bugetară

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat după şedinţa Cabinetului Dăncilă de săptămâna aceasta că proiectul rectificării bugetare a fost prezentat în primă lectură.

"Rectificarea bugetară a fost prezentată în primă lectură în şedinţa de guvern. E vorba despre ordonanţa privind rectificarea bugetară, respectiv ordonanţa privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Au fost prezentate ambele documente într-o primă lectură în şedinţă, urmând să fie adoptate în şedinţa următoare", a precizat Barbu.

Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, s-a declarat mulţumit de decizia premierului Viorica Dăncilă de a nu adopta proiectul de rectificare bugetară.

"Aşa cum ne-a fost prezentat, acest proiect de rectificare bugetară riscă să ducă la depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilite. În mod repetat, inclusiv public, ALDE a solicitat alocarea de resurse financiare pentru continuarea investiţiilor în derulare, vorbim în primul rând despre proiectele mari de investiţii (autostrăzi), dar şi de investiţiile la nivel local", a explicat Vosganian.