Liga a 2-a / Dunărea şi Luceafărul, pentru a 4-a oară faţă în faţă!

Duminică, de la ora 11.00, Luceafărul Oradea şi Dunărea Călăraşi se vor afla faţă în faţă, pentru a 4-a oară, de-a lungul timpului, duelul contând acum pentru etapa a 32-a. În aceste prime 3 jocuri, Dunărea s-a ales cu 2 victorii, o partidă încheindu-se la egalitate. Golaverajul e de partea sa, 5-3.

Prima întâlnire s-a desfăşurat în turul ediţiei 2016-2017 al ligii a 2-a, mai exact pe 10 septembrie 2016, tot la Sânmartin. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, golul Dunării fiind marcat de Bogdan Şandru, în minutul 89.

În returul acelui sezon, Dunărea s-a impus cu 3-2. Meciul a avut loc pe 16 martie 2017, golurile „galben – albaştrilor” fiind marcate în ordine de Bodo Kanda (8), Călin Cristea (13) şi Alexandru Avram (33-pen.). Oaspeţii au înscris cele două goluri în partea secundă prin Sergiu Arnăutu (58) şi Marius Matei (65). În ambele jocuri, Dunărea a fost antrenată de Adrian Mihalcea, unul dintre secunzii selecţionerului Cosmin Contra, la naţionala de seniori a României.

În acest sezon, în tur, Dunărea a câştigat la limită, cu 1-0, Bodo Kanda marcând golul victoriei în minutul 90.

Duminică, Dunărea are ca obiectiv câştigarea celor 3 puncte. Echipa antrenată de Dan Alexa, ocupanta locului 1, este neînvinsă de 28 de etape în care a obţinut 24 de victorii şi 4 egaluri.

Luceafărul se află pe locul 10 cu 37 de puncte obţinând până acum 10 victorii, 7 egaluri şi 14 înfrângeri. Golverajul este negativ, 48-52. Cel mai prolific jucător al gazdelor de duminică este Vlad Rusu, cu 19 goluri.

 

Dunărea vs. Luceafărul / Confruntări all – time

 

Sezonul 2016 – 2017

Et. 6 / 10.09.2016 Luceafărul – Dunărea 1-1

Au marcat: Ad. Bedea (72) / B. Şandru (89)

Et. 25 / 16.03.2017 Dunărea – Luceafărul 3-2

Au marcat: B. Kanda (8), C. Cristea (13), Al. Avram (33-pen.) / S. Arnăutu (58), M. Matei (65)

 

Sezonul 2017 – 2018

Et. 13 / 21.10.2017 Dunărea – Luceafărul 1-0

A marcat: B. Kanda (90)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.