Călăraşi / Şapte percheziţii la o grupare specializată în furturi

Călăraşi / Şapte percheziţii la o grupare specializată în furturi

Poliţişti din Călăraşi, împreună cu poliţişti germani, de la Poliţia Bayreuth, efectuează miercuri şapte percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt.

"La data de 23 octombrie, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi a unui procuror german, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Bayreuth - Germania, efectuează şapte percheziţii pe raza judeţului Călăraşi. Sunt vizate locuinţele unor persoane bănuite că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, ar fi săvârşit 246 de infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale pe teritoriul Germaniei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis AGERPRES.

Poliţiştii vor pune în aplicare patru mandate de aducere, iar la finalizarea percheziţiilor persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor vor fi conduse la audieri, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet.

La activităţi participă poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, ordine publică, criminalistică şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Călăraşi, precum şi poliţişti de la Poliţia Bayreuth