N. Gheorghescu: Din ce-am zis, în 2016, c-o să fac, am realizat până acum cam 90%

N. Gheorghescu: Din ce-am zis, în 2016, c-o să fac, am realizat până acum cam 90%

Continuăm interviul cu primarul localităţii Spanţov, Silviu Niki Gheorghescu, care susţine că până în prezent a dus la bun sfârşit cam 90% din „promisiunile” asumate în 2016, înaintea obţinerii celui de-al doilea mandat. Care sunt proiectele demarate şi cum a reuşit Spanţov-ul să rezolve multe din problemele legate de infrastructură ne spune primarul Gheorghescu, în partea a doua a doua a dialogului purtat în urmă cu câteva zile.

Am tot citit în presa locală, am şi discutat în câteva rânduri, fără să exagerez, eraţi la un moment dat „campionul asfaltărilor”. Multe străzi au intrat pe făgaşul normal, asta în condiţiile în care nici comuna nu dispune de resurse financiare semnificative. În ce stadiu vă aflaţi?

Sunt cu proiectul undeva la 50%. Mai am vreo 4 km şi încheiem. Cu sistemul de canalizare, undeva la peste 95%. Mai am câteva lucrări la staţia de epurare şi la staţiile aflate pe străzi la SPP-uri. Staţia de apă nouă am predat-o la Ecoaqua. Mai am un proiect care vizează modernizarea sediului primăriei dar din cauza pandemiei nu ne-am permis.

Mai avem un proiect referitor la modernizarea căminului cultural fiindcă pun mare accent pe cultură şi învăţământ în general. Va fi un cămin finanţat de CNI, cu 220 de locuri, cu foaier, cu scaune în amfiteatru, cu cabine pentru actori, cu bibliotecă, cu o sală de şedinţe, etc. Chiar sunt mândru de acest proiect care trebuie scos la licitaţie.

Cam cât ar fi investiţia?

Un milion şi vreo 300 de mii de euro. Şi mai am o sală de sport şi cu asta am încheiat. Sunt cele mai actuale proiecte.

Faţă de ce v-aţi propus în 2016, cât aţi reuşit să realizaţi în aceşti 4 ani de mandat?

Eu mi-am propus multe. Dar din ce-am zis c-o să fac, cam 90%.

E un procent foarte bun...

Ţinând cont că alegerile s-au amânat, până-n toamnă, aş putea să spun 100%.

Serios?

Da. Repet, din ce-am promis.

Totuşi nu plouă cu bani la Spanţov.

În afară de reparaţiile curente la şcoli şi trotuare, reparaţiile la sălile de festivităţi, restul am făcut numai pe proiecte fie europene, fie pe CNI, pe PNDL, etc.

Ca să glumesc puţin, cum aţi reuşit „să vă împrieteniţi” cu oamenii de la aceste instituţii ca să aveţi şi succesul scontat?

Înainte să vin la primărie, am fost directorul Camerei Agricole. Deci proiectele erau principala noastră activitate. Ştiu ce înseamnă să faci un proiect, să fie eligibil...

Dar nu se face bătând din palme, nu?

Nu, vă daţi seama. Când aud peste tot în mass-media că nu se accesează fonduri...ca şi cum te-ai duce, întinzi mâna şi primeşti banii. Nu se fac aşa de uşor proiectele! Mai ales la mediul rural. Pentru o primărie mare dintr-un oraş sau municipiu cu forţă economică şi capacitate financiară, e mai uşor să angajeze 2,3 oameni de top care să facă proiecte. Adică să primească finanţare. Nu oricine poate să facă treaba asta. E foarte multă muncă şi trebuie profesionalism la sânge. Deci nu e simplu deloc.

Prin urmare, neputând să am un compartiment specializat pe atragerea de fonduri europene, am apelat la firme...   

Aţi externalizat, să zic aşa, serviciul...

În totalitate. Am apelat la firmele pe care le-am cunoscut înainte. Le-am cercetat, le-am testat posibilităţile, m-am informat, contractele au fost numai la succes. Deci nu pot să plătesc un PT (n.r. Proiect Tehnic) şi să stau cu grijă dacă intră sau nu la finanţare. Prima clauză pentru cei care au lucrat cu noi a fost plata la succes.

V-ajung banii într-un an de zil

Greu. În afară de 3 societăţi agricole şi vreo 30 de magazine, nu am nici o altă sursă importantă de venituri. N-avem pe raza comunei nici o unitate economică.

Câţi angajaţi aveţi în Primărie?

Cu pază şi cu asistenţa socială, 24.

Cam pentru ce perioadă ajung banii?

Ne-am întins cât ne permite plapuma. Decât să stai câteva luni fără salariu, mai bine iei un salariu rezonabil...

Dacă eraţi în momentul de faţă un simplu locuitor al acestei comune, ce i-aţi fi reproşat primarului?

Destul de multe. Eu sunt un tip deschis care-şi asumă ceea ce face şi spune.

I-aş fi spus că nu sunt mulţumit de curăţenia din comună.

Asta mai ţine până la urmă şi de cetăţeni.

Ţine, dar până la urmă tot primarul e responsabil şi de asta. I-aş reproşa puţin că nu are o implicare mai mare în rândul elevilor ca să-i determine să vină le Bibliotecă mai des, cu toate că a dotat biblioteca cu calculatoare, cu cărţi...

Nu e şi vina profesorilor?

Poate, dar eu mă refer acum la vina primarului. În secundar, toţi sunt câte puţin vinovaţi, profesorul, familia, copilul.

Legat de biserică. Nu sunt un tip extraordinar de credincios. Cred, sunt creştin ortodox dar am văzut că nici la sărbători, copiii nu mai vin spre biserică. I-aş reproşa primarului că n-a ajutat mai mult lăcaşele de cult, în număr de 3. Că n-a făcut mai multe parcuri, şi ăsta-i un reproş. Că n-a finalizat sala de sport...

Toate acestea s-ar putea transforma în priorităţi pentru mandatul viitor.

Categoric. Oricum sunt destule reproşuri. Spre exemplu, cel mai mare critic al meu e consilier PNL. E o doamnă, Dumitrescu, care e foarte critică, în schimb e foarte corectă.

Tot ce nu e în regulă, vine şi-mi reproşează. Nu mă supăr, nu-mi vin bine nici mie toate criticile dar dacă eşti un tip cerebral, trebuie să accepţi că asta-i realitatea.

L-am criticat pe primarul în funcţie, dar ce laude i-am putea aduce?

Nu vreau să-l laud că...

Păi am convenit că sunteţi cetăţean...

Sunt cetăţean dar...

O laudă ar fi legată de asfaltare?

Dacă tot mă întrebaţi, apa ar fi. Că am asigurat apa, în comună, în totalitate. În momentul când am preluat mandatul, lucrurile nu erau într-o stare normală.

Apa are un cost bun, acceptabil pentru cetăţeni?

Intrăm într-o discuţie care nu-mi face plăcere. Preţul nu e accesibil.

Lucraţi cu Ecoaqua...

Da. De la mine a plecat cu 1 leu şi acum a ajuns la...

Îmi imaginez că şi Ecoaqua a promis investiţii.

Nu vreau să intru în detalii.

E un subiect sensibil?

Da.

Aveţi un mesaj pentru cei de la Ecoaqua?

Să aibă mai multă grijă de investiţiile pe care le-au preluat. Eu le-am predat o staţie la cheie, nou-nouţă iar starea ei actuală ridică nişte semne de întrebare. Le-am atras atenţia... Deci eu le-am dat o staţie ultramodernă şi la momentul ăsta nu prea e în regulă. Nu ştiu dacă asta ţine neapărat de conducerea societăţii. Ci mai degrabă de angajaţii pe care-i are aici. Eu aşa cred.

Nu utilizează staţia în momentul ăsta?

Ba da. Ştiţi, omul sfinţeşte locul. Când ai o staţie nouă, 3 ani de când am predat-o, păi după 3 ani ar trebui să arate cam la fel cum am predat-o, nu?

Şi nu-i aşa?

Nu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.