La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul României la BBB- (ultima treaptă din categoria recomandată pentru investiții).

Majoritatea analiștilor anticipează că Fitch nu va modifica nota. Leul a răspuns, în ultimele ședințe, la această perspectivă cu o evoluție ușor apreciativă față de euro, care a pierdut peste un ban în ultima săptămână.

Marțea aceasta, cursul monedei unice a coborât marginal de la 5,2327 la 5,2310 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 5,229 – 5,233 lei.

Evoluția pozitivă a leului s-a răsfrânt și asupra pieței monetare, care în ultimele două luni a cunoscut o evoluție descendentă, după creșterile provocate de moțiunea de cenzură PSD-AUR, urmată de evoluție stabilă.

Marțea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,93 la 5,92%, iar indicele la 12 luni la 5,98 la 5,97%.

Menținerea tensiunilor în Golful Persic și închiderea strâmtorii Ormuz au pus presiune pe euro, cu o zi înainte de finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale. Moneda unică a coborât la 1,1353 – 1,1380 dolari, față de peste 1,17 dolari, la începutul anului, iar media monedei americane a urcat de la 4,5909 la 4,6050 lei.

Moneda elvețiană a revenit peste pragul de 0,93 franci/euro iar media ei a coborât de la 5,6344 la 5,6151 lei, iar cea a lirei sterline a alunecat de la 6,1208 la 6,1178 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 604,7416 lei la 596,5952 lei, consecință a retragerii metalului galben la 4.016 – 4.083 dolari/uncie.

Media monedelor din regiune se deprecia modest la 4,3242 zloți/euro, respectiv 360 forinți/euro.

Aprecierea monedei americane a împins în jos criptomonedele. Bitcoin a coborât la 63.032 – 63.762 dolari iar ethereum la 1.866 – 1.892 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cele mai citite articole din categoria ”Business” în ultima lună

BNR vede o creștere a inflației în următoarele luni

Joi, după o pauză de o lună, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis...

Primăria Călărași delegă managementul transportului public către Ali Trans

Ali Trans Com SRL va asigura în continuare transportul public în municipiul Călărași, conform unui...

Fondurile disponibile prin AFIR pentru achiziția simplă de utilaje prin DR-14 s-au epuizat înainte de termenul limită

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor alocate prin intervenția...

Rata anuală a inflației a urcat, în septembrie, la 6,61%

Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie, de la 6,17% în august, în condițiile...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I