Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 30 octombrie 2026 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2026 (care a extins categoria beneficiarilor eligibili și pentru persoanele juridice constituite potrivit Legii nr. 31/1990).
La nivel național, au fost depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1.296.053 capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție.
Cuantumul sprijinului este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porcii grași și 13,7 euro/loc de cazare pentru animalele de reproducție (scroafe și scrofițe).
Ajutorul se încadrează în limita plafonului maxim de 50.000 euro/beneficiar, calculat la cursul BNR din 1 martie 2026, de 5,0953 lei/euro.
Valoarea totală maximă a schemei este de 11.540.120 euro (echivalentul în lei al sumei de 58.800.373,436 lei), sumă asigurată prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2026.
În situaţia în care valoarea totală a cererilor eligibile depășește bugetul alocat, cuantumul per cap animal/loc de cazare se va reduce proporțional pentru toți beneficiarii.
Plățile se efectuează până la data de 31 decembrie 2026. Conform cadrului legislativ în vigoare, nu se pot efectua plăți ulterior acestei date.
În perioada următoare, APIA va proceda la efectuarea verificărilor administrative pentru toate cererile depuse, urmând ca după finalizare să fie emise deciziile de plată sau notificările de respingere.
Toate informațiile referitoare la plățile efectuate și lista beneficiarilor cărora li se acordă sprijin peste pragul de 10.000 euro vor fi publicate transparent pe site-ul oficial APIA (www.apia.org.ro), cu respectarea prevederilor Capitolului 16 – Prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal din Regulamentul nr. 679/2016.










