PSD nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, pe care Guvernul Bolojan o prevăzuse pentru 1 ianuarie 2027 și care ar fi determinat majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent de cetățeni.

PSD s-a angajat să schimbe direcția de guvernare, iar primele decizii susținute de miniștrii social-democrați vor viza oprirea politicilor de austeritate inițiate în guvernarea precedentă.

În același timp, PSD va respinge și va demasca excesele populiste prin care se încearcă exploatarea electorală a nemulțumirilor justificate ale cetățenilor. PSD nu-i va amăgi pe români că vor primi case de 35.000 de euro, dar nici nu-i va pedepsi cu impozite de 27 ori mai mari pe casele în care locuiesc.

PSD amintește că impozitarea locuințelor la valoarea de piață a fost stabilită în 2021, de către guvernarea PNL-USR, care a realizat Planul Național de Redresare și Reziliență și pe care l-a transmis Comisiei Europene, fără o consultare prealabilă a Parlamentului României.

PSD consideră că România trebuie să-și respecte angajamentele față de Uniunea Europeană, în baza cărora beneficiază de fonduri europene, însă modalitățile de implementare a acestor angajamente trebuie aibă în vedere protejarea categoriilor vulnerabile și clasa de mijloc din țara noastră.

Reformele nu au sens dacă îi împovărează pe românii cu venituri mici și medii.

Biroul de presă al PSD

Cele mai citite articole din categoria ”Politică” în ultima lună

Sorin Grindeanu: PSD a luat o decizie fermă, asumată și ireversibilă: nu vom vota Guvernul Mureșan

Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan. 'PSD a...

Ion Samoilă: România are nevoie de o schimbare de direcție care să oprească declinul economic

În contextul consultărilor cruciale care s-au desfășurat astăzi la Palatul Cotroceni, Partidul Social...

Declarație Politică | Ion Samoilă: Un guvern nu se votează sub presiunea instabilităţii, ci pe baza unui program clar

Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, a susținut pe 23 septembrie 2026, de la tribuna Camerei Deputaților...

Sorin Grindeanu: Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemnat, varianta de guvern tehnocrat

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul nu susține formarea unui guvern tehnocrat...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I