Partidul Social Democrat își asumă un rol ferm de monitorizare și taxare a deciziilor guvernamentale, punând accent pe transparență, dialog social și respect față de cetățeni. Reprezentanții PSD subliniază că simpla invocare a angajamentelor externe, precum Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sau programul SAFE, nu poate înlocui dezbaterea publică și nici nu poate justifica adoptarea unor legi cruciale pe repede-înainte.
Conducerea social-democrată avertizează că reformele majore ale țării trebuie explicate în detaliu și asumate deschis în fața românilor. Printre prioritățile care necesită o consultare extinsă se numără Noua Lege a salarizării, care trebuie construită obligatoriu alături de partenerii sociali și dezbătută transparent în Parlament, dar și modificările privind integritatea în funcțiile publice. PSD susține că legislația privind integritatea trebuie să consolideze încrederea în instituțiile statului, transformându-se într-un pilon de stabilitate, nu într-un instrument de răfuială politică.
România traversează o perioadă în care are nevoie de decizii bine fundamentate, de echilibru și de respect pentru procesul democratic, în detrimentul atacurilor politice permanente care destabilizează societatea. PSD dă un semnal clar: va susține toate măsurile care servesc interesului public și protejează nivelul de trai al populației, însă va bloca orice proiect insuficient dezbătut sau care ridică semne de întrebare.
„PSD se află în opoziție, iar pentru noi acest lucru înseamnă responsabilitate maximă față de oameni, nu conformism sau tăcere. Invocarea PNRR sau a programului SAFE nu poate ține loc de dialog și de transparență. Reformele importante pentru viitorul României trebuie explicate, discutate și asumate direct în fața cetățenilor, nu trecute pe furiș prin sertarele ministerelor.”, a declarat deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă care a conchis “Legea salarizării, de exemplu, este un document mult prea important pentru a fi impus de sus în jos; ea trebuie construită împreună cu partenerii sociali și dezbătută riguros în Parlament. Totodată, legea privind integritatea în funcțiile publice trebuie să consolideze încrederea în instituții, nu să devină un instrument al confruntărilor politice mărunte. România are nevoie urgentă de decizii bine fundamentate, de echilibru și de respect pentru procesul democratic, nu de atacuri permanente la adresa adversarilor politici.
Ca deputat PSD de Călărași, vă spun clar: vom susține toate măsurile care servesc cu adevărat interesului public și care protejează nivelul de trai al românilor. Dar nu vom gira niciodată, cu ochii închiși, proiecte insuficient explicate sau insuficient dezbătute. PSD va rămâne vocea fermă a celor care cer explicații, dezbateri reale și soluții corecte pentru România!”








