Decizia Rezervei Federale americane de a întrerupe procesul de înăsprire a politicii monetare și de a menține dobânda-cheie în intervalul 3,75 – 4%, a redus ieșirile de capital din piețele de la marginea zonei euro și a permis monedelor.

Miercuri, cotațiile din piață au testat depășirea pragului de 5,352 lei și o posibilă atingere a unui nou maxim istoric. Joi, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,344 – 5,349 lei, iar media monedei unice a coborât de la 5,3495 lei la 5,3449 lei.

Randamentul obligațiunilor românești cu scadența la 10 ani a crescut și fluctua în culoarul 7,17 – 7,22%. Evoluția nu s-a reflectat în piața monetară, unde indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,09%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,15%, iar cel la 12 luni la 6,20%.

Eșecurile suferite de Trezoreria Statului de a se împrumuta luna aceasta au fost compensate de rezultatele licitațiilor diin joia aceasta.

Cel mai mare interes a fost arătat pentru o emisiune cu scadența în mai 2027, care a avut o valoare programată de 700 milioane lei, volumul ofertelor de cumpărare fiind de aproape 2 miliarde lei. Trezoreria s-a împrumutat cu peste 1,15 miliarde lei, pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 5,95%.

Finanțele au atras alte 715 milioane lei, cu o dobândă medie de 6,76%, sumă scadentă în iulie 2031 și cu alte 759 milioane lei printr-o emisiune cu scadența în iulie 2033, la un randament mediu anual de 6,95%.

Decizia Rezervei Federale americane a ridicat cotațiile euro la 1,1125 – 1,1161 dolari, în ciuda faptului că economia SUA a crescut în trimestrul al treilea cu 3,4%. În piața locală, cursul monedei americane a coborât de la 4,8088 la 4,7943 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,7864 lei iar cea a lirei sterline a urcat la 6,3877 lei.

Prețul gramului de aur a coborât de la 625,4250 lei la 620,9452 lei, consecință a scăderii metalului galben la 4.015 – 4.070 dolari/uncie, piața anticipând o majorare a dobânzilor de către Fed în noiembrie.

Monedele din regiune s-au apreciat față de euro la 4,3951 zloți, respectiv 366,16 forinți.

Bitcoin fluctua între 79.620 și 81.290 dolari iar ethereum se tranzacționa în culoarul 2.292 – 2.359 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cele mai citite articole din categoria ”Business” în ultima lună

BNR vede o creștere a inflației în următoarele luni

Joi, după o pauză de o lună, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis...

Primăria Călărași delegă managementul transportului public către Ali Trans

Ali Trans Com SRL va asigura în continuare transportul public în municipiul Călărași, conform unui...

Fondurile disponibile prin AFIR pentru achiziția simplă de utilaje prin DR-14 s-au epuizat înainte de termenul limită

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor alocate prin intervenția...

Rata anuală a inflației a urcat, în septembrie, la 6,61%

Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie, de la 6,17% în august, în condițiile...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I