Revenirea aversiunii față de risc a înmulțit ieșirile de capital din piețele aflate la marginea zonei euro, evoluție însoțită de deprecierea monedelor.
Cursul euro a crescut 5,3467 lei la 5,3481 lei, în timp ce cotațiile din piață au urcat la 5,345 – 5,351 lei.
Sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România estimează menținerea pe o pantă descendentă a monedei naționale în următorul an. Anticipația pentru următoarele șase luni este 5,3246 lei/euro, față de 5,3122 lei la sondajul din august, valori care indică o tendință de întărire a leului. Însă, pentru octombrie viitor estimarea valorii medii a euro este 5,3893 lei, valoare care depășește anticiparea precedentă care a fost de 5,3628 lei.
Evoluția indicilor ROBOR din ultimele săptămâni este una stabilă, la valori comparabile cu cele de la începutul anului, în ciuda faptului că randamentul obligațiunilor românești cu scadența la 10 ani a cunoscut de câteva zile o creștere.
Marțea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,14%, iar cel la 12 luni la 6,19%.
Moneda europeană a continuat să se deprecieze și fluctua între 1,1136 și 1,1179 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,7745 la 4.7977 lei. Maximul istoric atins de dolar a fost de 5,1794 lei, în septembrie 2022.
Cursul francului elvețian a crescut 5,7921 lei iar cel al lirei sterline la 6,3892 lei.
Prețul gramului de aur a recuperat o partea din pierderile suferite în ultimele ședințe și a urcat de la 615,8469 lei, minimul ultimelor aproape trei luni, la 619,0144 lei, în condițiile în care metalul galben s-a apreciat modest la 3.988 – 4.052 dolari/uncie.
Media monedelor din regiune s-a depreciat la 4,4056 zloți/euro, respectiv 367,14 forinți/euro.
Bitcoin testează de la sfârșitul săptămânii trecute revenirea sub pragul de 79.000 dolari și se tranzacționa marțea aceasta între 79.390 și 80.360 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.295 – 2.337 dolari.
Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu









