Schimbare minoră a cursului euro

Schimbare minoră a cursului euro

Leul a avut marți o evoluție stabilă, iar indicii ROBOR au coborât la valori comparabile cu cele din mai – iunie 2022. Cursul euro a „crescut” de la 4,9711 la 4,9712 într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,97 – 4,972 lei, identic cu cel de luni.

În opinia analiștilor BCR cursul de schimb al monedei unice de la finalul anului va fi de 5,05 lei, cu „presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare”.

A continuat tendința de scădere marginală a indicilor ROBOR, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, chiar dacă analiștii nu anticipează o reducere a ratei de referință. Analiștii prognozează o primă tăiere la ședința din luna mai.

Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,06 la 6,06%, valoare identică cu cea înregistrată în 6 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,08% iar cel la 12 luni la 6,09%, valori comparabile cu cele din mai 2022.

Euro se aprecia ușor la 1,0833 – 1,0865 dolari, înainte de publicarea unor date fundamentale importante din Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a alunecat de la 4,5956 la 4,5788 lei.

Deprecierea monedei elvețiene până la 0,9814 franc/euro a coborât media acesteia la 5,0833 lei, o valoare mai mică fiind atinsă în 4 iulie 2023. Cursul lirei sterline a scăzut la 5,7966 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 323,0934 lei, aproape de maximul istoric, evoluție provocată de aprecierea metalului galben la 2.170 – 2.199 dolari/uncie.

Schimbările de curs ale valutelor din regiune erau marginale. Media celei maghiare s-a întărit la 396,43 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,3093 zloți/euro.

După scăderea de la jumătatea săptămânii trecute la circa 60.800 dolari, bitcoin se tranzacționa marți în culoarul 69.757 – 71.512 dolari. Ethereum fluctua între 3.582 și 3.676 dolari.

Volatilitatea principalei criptomonede este pusă pe seama faptului că în programul electoral al președintelui Biden, pentru alegerile din noiembrie, se precizează dorința de a introduce o acciză de 30% pentru electricitatea consumată de către minerii de bitcoin.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.