Primăria Călărași | Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru investiția care vizează modernizarea iluminatului public

Primăria Călărași | Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru investiția care vizează modernizarea iluminatului public

Convocați vineri, 19 aprilie, în ședință extraordinară, consilierii locali au aprobat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiţia “Modernizare iluminat public în municipiul Călărași, județul Călărași”.

Proiectul a fost depus în cadrul “Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public”, finanțat prin AFM, conform Contractului de finanțare nr.338/30.12.2022 și se află în etapa de implementare.

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de: 5.600.636,74 lei, din care C+M: 3.535.799,40 lei:

- 4.968.317,59 Lei, reprezentând 90%, se suportă din bugetul Fondului pentru mediu, prin programul de finanțare al AFM;

- 552.035,29 Lei, reprezentând 10%, contribuția solicitantului din valoarea cheltuielilor eligibile și se suportă din bugetul local;

- 80.283,86 Lei, reprezentând 100 % cheltuieli neeligibile și se suporta din bugetul local;

Investiția prevede:

- Modernizarea iluminatului public prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat cu tehnologia LED pe stâlpi existenți, folosind infrastructura existentă (stalpi, rețea, etc.), implementarea unui sistem de telegestiune în limita a 2.020 buc.

- Demontarea unui număr de 2.159 buc. aparate de iluminat existente și montarea a 2.020 buc. aparate de iluminat cu tehnologia LED. Ținând cont de clasa sistemului de iluminat, se va implementa un sistem de telegestiune pentru fieare aparat de iluminat. Aparatele de iluminat tip LED vor funcționa în regim de 100 % pentru un număr de 1.800 ore, iar pentru un număr de 2.350 ore vor fi dimate în regim de 75 % a fluxului luminos.

Economia de energie suplimentară cuprinsă: 73,58%. Durata de implementare a proiectului: 36 luni.

Conform prevederilor Proiectului de hotărâre, Primăria Municipiul Călărași se angajează să finanțeze toate cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului.

mariusdulcemachetaalegeri2024

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.