De noaptea minţii!

De noaptea minţii!

Joi s-a scris o nouă filă din războiul „sângeros” purtat de Marian Stoica şi Valentin Barbu cu Vasile Iliuţă. Prefectul s-a simţit profund înatorat faţă de partidul care l-a propulsat fix în fruntea grămezii, reamintindu-i lui Iliuţă prin intermediul unei adrese, (vezi mai jos!) că în data de 23 septembrie, la vreo 5-10 minute după ce acesta a ajuns în Consiliul Judeţean cu Certificatul de grefă că „ a fost emis Ordinul 439 / 2020 care v-a fost comunicat în aceeaşi zi.” Şi „în acest context, vă atenţionăm că orice act juridic emis de dl Vasile Iliuţă în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi este lovit de nulitate şi totodată reprezintă o faptă sancţionată de legea penală întrucât i-a încetat această calitate prin ordinul sus menţionat”. Câtă rapiditate! Ai senzaţia că acest Ordin 439 a fost emis chiar înaintea anunţării verdictului de către onorata instanţă. Deh, „justţea” şi-a făcut bine treaba! Şi mai e ceva! Se spune că „i-a încetat această calitate (n.r. de preşedinte al Consiliului Judeţean) prin ordinul sus amintit”. Păi ce Ordinul 240 / 31.07.2020 nu mai e de actualitate? Că doar a fost suspendat de instanţă, nu şi anulat?

Şi ca tacâmul să fie complet s-a procedat şi la sigilarea biroului nr. 1 al preşedintelui ieri dimineaţă. Incredibil dar „vecepreşedintele (nu, nu e glumă!) Valentin Barbu a dat o Dispoziţie prin care l-a desemnat şi pe vicepreşedintele Barbu să se procedeze la sigilarea biroului lui Iliuţă! Iar la această operaţiune absolut dementă a participat şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Emil Dumitru. De ce era nevoie de prezenţa acestuia ieri în Consiliul Judeţean? S-au rezolvat toate problemele din agricultură? Şi-a luat cumva jumătate de normă în cadrul CJ? E trimisul lui Orban pe pământ? Se ajunge aşa mai uşor în Camera Deputaţilor? De noaptea minţii!

Oamenii ăstia nu mai au frică de nimeni şi de nimic. Pentru ei legea e doar un detaliu!

PS: Domnule prefect, odată cu emiterea Ordinului 439 / 23.09.2020 pe care l-ai redactat cu viteza luminii, Consiliul Judeţean mai are preşedinte?

prefect

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.