Federația Română de Baseball și Softball anunță că, în conformitate cu prevederile statutare în vigoare, au avut loc lucrările Adunării Generale Ordinare și ale Adunării Generale de Alegeri, în prezența structurilor sportive afiliate cu drept de vot.
În cadrul Adunării Generale Ordinare au fost analizate și aprobate materialele prevăzute pe ordinea de zi, inclusiv raportul de activitate al Comitetului Executiv, bilanțul financiar-contabil, raportul cenzorului, precum și bugetul de venituri și cheltuieli și calendarul competițional pentru anul în curs. Totodată, au fost dezbătute propuneri privind dezvoltarea și organizarea activităților de baseball și softball la nivel național.
Ulterior, în urma procesului electoral desfășurat în condiții de transparență și legalitate, au fost desemnați noii membri ai conducerii Federației Române de Baseball și Softball pentru următorii 4 ani.
Din bord-ul Federației vor face în continuare parte și călărășenii Marius Tătaru și Ion Bălan, primul, tot în calitate de primvicepreședinte iar cel de-al doilea, de asemenea, de secretar general. Președinte al FRBS va fi tot Cristian Manea iar vicepreședinte a fost ales Constantin Nacu..
Noua conducere își asumă responsabilitatea continuării procesului de dezvoltare a baseballului, baseball 5 și softballului în România, având ca obiective principale creșterea performanței sportive, consolidarea structurilor afiliate, atragerea de noi practicanți și promovarea acestor discipline la nivel național și internațional.
Federația își reafirmă angajamentul de a acționa cu profesionalism, transparență și responsabilitate în beneficiul întregii comunități sportive pe care o reprezintă.
Componența actualizată a Comitetului Executiv al Federației Române de Baseball și Softball:
Președinte: Cristian Manea
Prim-vicepreședinte: Marius Tătaru
Vicepreședinte: Constantin Nacu
Secretar General: Ion Bălan
Membri: Laurențiu Pavel, Bogdan Ionuț Pîrvu, Eduard Pîrvu, Marius Țocu










