Deputații PSD de Călărași, Daniela Mihai și Ion Samoilă, participă astăzi la dezbaterea și votarea Moțiunii de cenzură, intitulată ''STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului'', inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, susținând ferm necesitatea unei schimbări de direcție în actul de guvernare. Cei doi parlamentari călărășeni s-au alăturat demersului Partidului Social Democrat de a corecta parcursul actual al Executivului, considerând că formula prezentă nu mai rezonează cu prioritățile cetățenilor.

Conform reprezentanților PSD Călărași, România a atins un punct critic în care absența unor măsuri concrete a început să afecteze direct viața de zi cu zi a românilor. Daniela Mihai și Ion Samoilă subliniază că actuala criză de eficiență trebuie rezolvată prin responsabilitate, nu prin jocuri politice.

Într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a organizației județene PSD Călărași, parlamentarii social-democrați au punctat faptul că acest demers nu vizează interesele unui partid sau ale unui lider anume, ci este un răspuns direct la nevoile reale ale societății.

„PSD susține o direcție clară: protejarea veniturilor oamenilor, susținerea investițiilor și relansarea economiei pe baze solide.”, au transmis parlamentarii de Călărași.

Prin prezența și votul lor de astăzi, Daniela Mihai și Ion Samoilă reconfirmă angajamentul PSD Călărași față de cetățenii pe care îi reprezintă, militând pentru o guvernare care să pună pe primul loc interesul public și echilibrul social.

Cele mai citite articole din categoria ”Politică” în ultima lună

Sorin Grindeanu: PSD a luat o decizie fermă, asumată și ireversibilă: nu vom vota Guvernul Mureșan

Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan. 'PSD a...

Declarație Politică | Ion Samoilă: Un guvern nu se votează sub presiunea instabilităţii, ci pe baza unui program clar

Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, a susținut pe 23 septembrie 2026, de la tribuna Camerei Deputaților...

Ion Samoilă: România are nevoie de o schimbare de direcție care să oprească declinul economic

În contextul consultărilor cruciale care s-au desfășurat astăzi la Palatul Cotroceni, Partidul Social...

Sorin Grindeanu: Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemnat, varianta de guvern tehnocrat

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul nu susține formarea unui guvern tehnocrat...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I