Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026.

'Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică doar operatorilor economici înregistrați în România, indiferent de forma de organizare, care întreprind activități de import, comerț intracomunitar, distribuție și vânzare cu amănuntul și cash&carry. (...) Unitățile emitente de tichete de masă, cadou și sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, în format electronic sau pe suport hârtie, și de tipul acestora, pot aplica comercianților la momentul decontării lor un comision de maximum 2% pentru produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea', menționează proiectul adoptat de deputați.

Printre produsele la care se referă acest proiect se numără pâinea albă simplă, laptele de vacă de consum 1 litru, grăsime 1,5%, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame, făină albă de grâu '000' până la 1 kg, mălai până la 1 kg, ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui până la 2 litri, carne proaspătă de pui și de porc, legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi), fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă), cartofi albi vrac, zahăr alb tos până la 1 kg.

Proiectul a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

Cele mai citite articole din categoria ”Politică” în ultima lună

Senatul a votat eliminarea admiterii suplimentare la liceu

Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere...

PSD condiționează negocierile pentru guvern. Samoilă: Siegfried Mureșan trebuie să răspundă unei întrebări fundamentale

Partidul Social Democrat (PSD) îi solicită public prim-ministrului desemnat, Siegfried Mureșan, să...

PSD | Ion Samoilă, Declarație Politică: România nu poate fi scoasă din criză prin austeritate, taxe şi sacrificarea nivelului de trai

Pe 9 septembrie, deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, a susținut de la tribuna Parlamentului, Declarația...

PSD | BPN a decis să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan

Biroul Permanent Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul ce urmează să fie alcătuit...

vremea în C Ă L Ă R A Ș I