Dunărea / Dan Alexa, după meciul cu Hermannstadt: S-a jucat într-o singură direcţie!

Dunărea / Dan Alexa, după meciul cu Hermannstadt: S-a jucat într-o singură direcţie!

Dunărea Călăraşi a pierdut duminică partida cu Hermannstadt din cadrul etapei a 16-a a ligii I Betano (scor 0-1) însă asta nu l-a împiedicat pe Dan Alexa să declare după joc că echipa sa a avut iniţiativa, realizând unul dintre cele mai bune jocuri din punct de vedere al posesiei. „S-a jucat doar într-o direcţie, am făcut unul dintre cele mai bune meciuri din punct de vedere al posesiei şi al jocului colectiv. Nu ştiu dacă Hermanstadt a reuşit să tragă la poartă. Dar, până la urmă o înfrângere dureroasă. Îi felicit pentru victorie pe cei din Sibiu pentru că pentru ei e o victorie importantă.” a spus Dan Alexa care a criticat arbitrajul gălăţeanului, Viorel Cojocaru. “În rest, acelaşi arbitru ca în meciul din Liga a 2-a, Călăraşi – Hermanstadt care a dat un penalty inventat. Dacă comparăm penalty-urile între Honciu şi Dâlbea, nu există termen de comparaţie. Fractură Straton, nici măcar cartonaş galben. Al doilea galben Dâlbea... Un arbitraj într-o singură direcţie. Nu înţeleg de ce a fost delegat acest arbitru ştiind că a avut foarte mari probleme acum ceva timp în acelaşi joc.” a continuat Dan Alexa care şi-a felicitat jucătorii pentru determinare şi curaj. “Îmi felicit jucătorii pentru determinare, pentru curaj. Am încercat să desfacem apărarea lor de 5 jucători. Tocmai de aia n-au avut prea multe situaţii dar am presat, am dus mingea foarte uşor în treimea adversă şi din păcate nu am reuşit să facem diferenţa acolo, pe spaţiile scurte.”

Sibienii au marcat golul victoriei în minutul 4 al prelungirilor, execuţia de exycepţie fiind semnată de Lucian Dumitriu.

În urma acestui eşec, Dunărea a coborât pe 10, totalizând 17 puncte. Duminică, echipa noastră va juca în Bănie cu U Craiova, meciul fiind programat în nocturnă, începând cu ora 17.00.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.